Chiar vor fi reluate lucrările la Palatul Cantacuzino?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Lucrările la Palatul Cantacuzino din Pașcani ar urma să fie reluate de săptămâna viitoare, după o perioadă lungă și păguboasă de așteptare. Primarul Marius Pintilie a anunțat că a semnat, în cursul zilei de luni, 1 iulie, noua autorizație de construcție și că va trimite ordinul de reîncepere.

Investițiile, începute în mai 2021, au fost realizate în proporție de peste 50% și trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an. O misiune aproape imposibilă! Primarul Marius Pintilie a spus că se așteaptă la o mobilizare mai bună din partea constructorului, cu mai mulți muncitori. Lucrările ar fi trebuit finalizate în mai 2023, dar contractul a fost prelungit cu șase luni de zile, apoi au încetat din cauza unor probleme cu firma de construcții și cu specialiștii consultanți.

Finanțarea ar urma să fie asigurată din fonduri europene, dar și de la bugetul local. Proiectul și bugetul proiectului au fost aprobate din nou în ședința Consiliului Local din 30 septembrie 2024. Conform documentului aprobat de consilieri, ar mai fi de executat lucrări în valoare de peste 12,6 milioane de lei, TVA inclus, din care aproape 1,4 milioane de lei cheltuieli neeligibile.

 

PULSUL ZILEI

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...

Reabilitarea unui drum de 4 km dă bătăi de cap autorităților: licitația a fost anulată și relansată

Reabilitarea unui tronson de aproape 4 km din drumul județean DJ 281A, între Hârlău și Deleni, a ajuns la a doua licitație după ce prima procedură a fost anulată din cauza unei erori în documentația de atribuire. Direcția Județeană...

Trei milioane de euro pentru apă și canalizare în comuna Stolniceni Prăjescu: sute de gospodării vor fi racordate

Primăria Stolniceni-Prăjescu a lansat o licitație pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare din comună, contract cu o valoare de circa 3 milioane de euro. Ofertele constructorilor vor fi deschise pe 8 octombrie, iar investiția vizează în principal satele...

O comună din județ extinde rețeaua de distribuție a gazelor naturale! Contractul scos la licitație depășește 3 milioane de lei

Comuna Cotnari din județul Iași intenționează să extindă rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Administrația publică locală a lansat procedura de licitație la data de 21 septembrie 2026 pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul este estimat...

Ce trebuie să știi despre echinocțiul de toamnă și despre ora de iarna

Echinocţiul de toamnă va avea loc anul acesta în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 03:05, potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, scrie News.ro În emisfera nordică durata zilei scade, iar în cea sudică creşte. Numit şi „punct...

„e-Sănătatea Mea”, blocată încă de la intrare: pacienții așteaptă săptămâni pentru o validare promisă în 72 de ore

Platforma „e-Sănătatea Mea”, lansată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) la 1 septembrie, ar fi trebuit să le ofere pacienților acces la propriile informații medicale, însă, la câteva săptămâni de la punerea sa în funcțiune, utilizatorii reclamă...

Un bărbat s-a răzbunat pe soția care l-a dat afară din casă: a postat online poze intime cu ea și i-a trimis acasă bărbați...

Un ieșean s-a răzbunat pe soția care-l dăduse afară din casă căutând ani de zile să o umilească și să o denigreze public. A creat conturi false pe numele ei, lăsând a se înțelege că oferă servicii sexuale. A...

Ministrul Educației nu poate să garanteze că „totul va fi corect” la concursul pentru directorii de școli. „Cum v-ați potrivit voi împreună”

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, spune că noul concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct trebuie să înlocuiască sistemul „numirilor din pix” și să ofere mai multă stabilitate conducerii școlilor. Invitat în emisiunea „20 de minute...
Paşcani
nori împrăștiați
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
77%
2.3m/s
86%
mar
16 °
mie
17 °
J
16 °
vin
18 °
S
14 °

Niciun articol afișat