Cinci zile fără apă la Pașcani. Cine este vinovat? Urmează alte cinci lucrări de relocare

Pășcănenii au rămas cinci zile fără apă din cauza nepregătirii suficiente a relocării rețelei de aducțiune, în contextul lucrărilor pentru autostradă. Aceasta a fost concluzia desprinsă în urma unei ședințe de analize care a durat aproape două ore, miercuri, 7 mai 2025, la Primăria Pașcani.

Ședința a fost convocată de primarul municipiului, Marius Pintilie, în urma miilor de comentarii de pe rețelele de socializare în care unii pășcăneni au solicitat să fie trași la răspundere cei responsabili.

La discuții au participat reprezentați din conducerea societății APAVITAL și specialiști.

Mihail Doruș, directorul societății, a prezentat succesiv desfășurarea evenimentelor. Pe 30 aprilie a fost întreruptă apa în mod programat pentru efectuarea lucrărilor de relocare a conductei. Intervenția a fost făcută de o societate contractată de cei care construiesc autostrada și au mai făcut astfel de lucrări în alte localități pe parcursul șantierului.

Din discuții reiese că societatea respectivă nu a făcut lucrări de consolidare a conductei iar joncțiunea cu rețeaua de aducțiune nu a rezistat și a apărut prima avariei. Aceeași societate s-a ocupat și de repararea acesteia, dar lucrările nu au rezistat decât câteva ore din cauza manevrării improprii a conductei.

A urmat intervențiile echipelor de la APAVITAL. Prima dintre ele a fost un eșec deoarece nici de această dată conducta nu a rezistat. A urmat o altă intervenție în care a fost schimbată o porțiune de aproape 12 metri de conductă, după care a fost reluată furnizarea progresiv. Conducerea societății a explicat că s-au pierdut câteva ore pentru scoaterea volumului mare de apă revărsat. La intervenție a fost folosită o pompă de mare capacitate adusă de APAVITAL.

Pe tot parcursul intervențiilor, la fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai administrației locale. Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, s-a plâns că nu s-a putut înțelege cu reprezentanții firmei care fac lucrările la autostradă și că aceștia au acuzat administrația locală că problemele ar fi apărut din cauza rețelei de aducțiune de proastă calitate.

 

În săptămânile următoare vor mai fi cel puțin cinci lucrări de relocare a rețelelor de apă tot pentru autostradă pe aducțiunea municipiului Pașcani. Prima și cea mai mare dintre ele va fi pe o distanță de 1,2 km, în perioada imediat următoare.

Pentru preîntâmpinarea unor noi avarii atât Primăria Pașcani cât și APAVITAL și-au propus să se organizeze mai bine și să fie prezenți la fața locului. Spre exemplu, operatorul ieșean va fi pregătit să intervină cu pompe de mare putere și cu specialiști pentru a remedia mai repede avariile. De asemenea, Primăria Pașcani și-a propus să distribuie apă cu cisternele în Pașcani din prima zi.

 

 

Vor urma și alte intervenții mai ușoare atât pe rețelele de apă cât și de canalizare. Ele ar urma să aibă loc doar cu avizul prealabil celor de la APAVITAL deși constructorul este obligat doar să înștiințeze astfel de intervenții cu două zile înainte. De asemenea, va fi înștiințată în timp util și administrația locală. Consilierii prezenți au solicitat să fie și ei informați, nu doar Primăria pentru a fi la curent cu aceste evenimente.

PULSUL ZILEI

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...
Paşcani
cer fragmentat
13.4 ° C
13.4 °
13.4 °
71%
1.4m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat