Modificări temporare la programările pentru buletin. Ce trebuie să știe cetățenii din Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Serviciile de evidență a populației din întreaga țară trec în această perioadă prin modificări importante, în contextul implementării cărții electronice de identitate, un document care va înlocui treptat actualul format clasic.

Astfel, la Pașcani, cetățenii, în special cei care vin din străinătate, au observat că nu mai pot fi făcute programări pentru noi cărți de identitate sau schimbarea acestor pe termen lung, ci doar pe parcursul unei săptămâni, maxim două. De exemplu, miercuri, 7 mai, programările pentru acte de identitate se puteam face până cel târziu, 20 mai, restul datelor, din luna, dar și iunie și iulie, fiind indisponibile.

Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Pașcani, programările pentru eliberarea cărților de identitate se pot face doar cu o săptămână-două înainte, și nu pe perioade mai lungi, așa cum era posibil până recent.

Această măsură este determinată de trecerea la o nouă aplicație națională de programări online, adaptată noilor cerințe impuse de emiterea cărților electronice de identitate. Pentru a evita suprapunerile între sistemul vechi și cel nou, autoritățile au decis să limiteze temporar accesul la programări doar pentru intervale scurte.

Reprezentanții SPCLEP Pașcani dau asigurări de faptul că situația este una temporară, până la activarea noii platforme digitale, ce ar urma să fie făcută în următoarele luni.

De precizat este faptul că la Evidența Populației sunt prelucrate în medie pe zi circa 70 de cereri pentru noi cărți de identitate.

PULSUL ZILEI

Accident grav în Scobinți: a fost chemat elicopterul SMURD

Din primele informații, se pare că în camion se aflau șoferul și un pasager, care, înainte de impact, au sărit din autovehicul. Un accident rutier s-a produs în această după-amiază în localitatea Scobinți, unde, din primele informații, este implicat un...

Monitor nou pentru funcții vitale la CPU Pașcani

Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Pașcani ar putea avea un nou monitor pentru funcții vitale. Echipamentul medical, în valoare de 30.000 de lei, ar urma să fie achiziționat în urma unui proiect de hotărâre inițiat de consilierul...

Două seri de muzică și tradiții, la Tătăruși – VIDEO

Comuna Tătăruși a fost, în weekend, locul de întâlnire pentru muzică, tradiții și distracție. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” s-a desfășurat sâmbătă și duminică, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”. https://www.youtube.com/watch?v=VwdfzMlYm40 Prima seară a fost dedicată în special...

Regulamentul cimitirelor pe masa consilierilor 

Regulamentul privind administrarea cimitirelor din municipiul Pașcani a fost pus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de vineri, 28 august. Dacă va obține numărul de voturi necesar și va fi aprobat, regulamentul va deveni obligatoriu pentru...

Stadionul din Târgu Frumos intră în modernizare. Primăria vrea echipa în grupele competițiilor – VIDEO

Lucrările de modernizare a Stadionului „Neculai Rățoi” din Târgu Frumos ar urma să înceapă în această toamnă. Administrația locală își propune ca stadionul să fie pregătit pentru meciuri începând din primăvara anului viitor, iar în paralel are planuri ambițioase...

Zeci de meșteri populari s-au întâlnit la Hârlău. Spectacol folcloric și tradiții în Parcul Tineretului

Zeci de meșteri populari, producători locali și artizani s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute la Hârlău, la cea de-a IX-a ediție a Zilelor Meșterilor Populari. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22–23 august, în Parcul Tineretului, unde vizitatorii au putut descoperi...

Bărbat arestat preventiv după ce a atacat un rival pe o stradă din Târgu Frumos

IPJ IASI: La data de 21 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 36 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe și portul...

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...
Paşcani
câțiva nori
27.5 ° C
27.5 °
27.5 °
32%
2.1m/s
20%
lun
26 °
mar
28 °
mie
19 °
J
26 °
vin
27 °

Niciun articol afișat