CJ Iași pregătește licitația pentru colectarea deșeurilor în tot județul, după expirarea contractului actual

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consilierii județeni vor discuta miercuri documentația completă pentru delegarea serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare din județ, cu excepția municipiului Iași.

Proiectul vine în contextul în care actualul contract, încheiat în 2018 cu operatorul Girexim Universal SA, își încheie valabilitatea la finalul lunii aprilie 2026, iar ADIS Iași a transmis Consiliului Județean documentația necesară pentru inițierea unei noi proceduri.

Continuitate de maximum 90 de zile după expirarea contractului

Documentația supusă aprobării include Regulamentul serviciului de salubrizare, Studiul de oportunitate și întregul pachet de atribuire pentru concesionarea activității: strategia de contractare, fișa de date, caietul de sarcini, formularele și modelul de contract. Conform studiului, noul contract ar urma să aibă o durată de opt ani și să acopere colectarea separată și transportul deșeurilor menajere, similare, voluminoase, provenite din reamenajări, din evenimente publice sau abandonate pe domeniul public al UAT‑urilor din județ.

Proiectul stabilește și mandatul reprezentantului Consiliului Județean în Adunarea Generală a ADIS Iași, care va trebui să aprobe documentațiile în numele județului. Tot ADIS va fi responsabilă de publicarea anunțului de participare, derularea procedurii de atribuire, evaluarea ofertelor și întocmirea dosarului de concesiune. Președintele ADIS va semna viitorul contract în numele Consiliului Județean.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
cer fragmentat
24.5 ° C
24.5 °
24.5 °
52%
2.9m/s
74%
S
34 °
D
26 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
30 °

Niciun articol afișat