CNAS: Medicii de familie vor putea recomanda analize pentru depistarea hepatitelor B şi C

CNAS a publicat proiectul normele metodoloice de aplicare a contractului-cadru, printre prevederii fiind ca medicii de familie să poată recomanda servicii noi, precum analize care pot depista infecţiile cu viruşii hepatitelor B şi C. Contratul-cadru trebuie aprobat până pe 1 aprilie.

 

„Medicii de familie vor putea recomanda efectuarea analizelor de depistare a infecţiei cu viruşii hepatitelor cronice B şi C pentru toate categoriile de asiguraţi (în prezent pot fi recomandate numai pentru gravide şi contacţii cazurilor diagnosticate). (…)Medicii vor putea face spirometrie pentru monitorizarea astmului bronşic şi bolii cronice respiratorii obstructive, măsurare continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate sau completare şi eliberare a fişei medicale sintetice necesară copiilor cu dizabilităţi pentru încadrarea şi reevaluarea în grad de handicap”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

De asemenea, nou contract-cadru reglemetează şi activitatea ambulatoriilor, unde se poate depista diagnosticul precoce al tumorilor mamare şi al leziunilor precanceroase ale colului uterin, supravegherea sarcinii cu risc şi a hipertensiunii arteriale esenţiale, toate fiind servicii medicale de spitalizare de zi cu decontare din fondul aferent asistenţei medicale spitaliceşti.

 

Continuarea pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Pelerini din zona Iașului la catedrala din Pașcani – FOTO

Pelerini din zona Iașului la catedrala din Pașcani - FOTO "În această seară am primit cu bucurie, la Catedrala noastră, un grup de aproximativ 50 de pelerini veniți din zona Iașului, însoțiți de părintele Ilie Plugariu. În cadrul pelerinajului lor, aceștia...

A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2026: Alimente interzise și reguli pe care credincioșii trebuie să le respecte

Începând de luni, 8 iunie, ortodocșii intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală din timpul verii. Marcat în calendarul bisericesc prin rugăciune, cumpătare și introspecție, acest interval de reculegere...

Ce planuri s-au făcut pentru a atrage mari investitori la intersecția autostrăzilor A7 și A8. „Vă ajutăm să faceți bani”

Pașcaniul se pregătește să profite de poziția unică de la intersecția viitoarelor autostrăzi A7 și A8. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a afirmat ieri, în cadrul Forumului Economic de la Iași, că administrația locală este în curs de aprobare a...

Cum te protejează Codul Civil în anul 2026 la achiziția unui imobil

Analiză Avocat Duhnea Dana (Baroul Iași): Cum te protejează Codul Civil în anul 2026 la achiziția unui imobil Piața imobiliară din România, și în mod special cea din municipiul Iași, rămâne un domeniu dinamic, dar presărat cu riscuri juridice majore...

Amenzi record pentru 10 bănci în scandalul ROBOR. Consiliul Concurenţei le dă 60 de zile să vină cu măsuri

Consiliul Concurenţei a amendat 10 bănci cu o sumă totală de 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, după ce a constatat o coordonare a comportamentului acestora în procesul de stabilire a indicelui ROBOR. Instituţiile...

Undă de şoc pe piaţa imobiliară: „Preţurile vor scădea cu 50%”. De ce trăim într-o bulă mai mare decât în 2008

Preţurile de pe piaţa imobiliară vor înregistra scăderi dramatice în perioada următoare. Radu Georgescu, fost director de bancă, susţine că preţul unei locuinţe va scădea cu 50% pentru că trăim într-o bulă chiar mai mare decât cea care a...

Alertă de vreme severă în mai multe județe. ANM a emis un cod galben de furtuni și vânt puternic

ANM a emis o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, valabilă luni local în Muntenia, sud-vestul Moldovei, Carpaţii Orientali şi jumătatea estică a Carpaţilor Meridionali. Potrivit ANM, în aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta...

Începe înscrierea la Evaluarea Naţională 2026. Acte necesare şi alte informaţii utile

Evaluarea Națională 2026 reprezintă unul dintre cele mai importante examene din parcursul școlar al elevilor. Înaintea probelor scrise, candidații trebuie să fie înscriși oficial, iar procedura este realizată prin şcoala la care aceștia sunt învaţă. Elevii de clasa a VIII-a...

Un trening și o bluză de 80 de lei l-au trimis după gratii. Povestea unui hoț ghinionist din Pașcani

Un tânăr a intrat într-un magazin pentru a se înțoli, schimbându-și hainele uzate de pe el cu altele, noi. Nu avea însă de gând să și plătească, ceea ce avea să-l coste în final libertatea. A împăturit hainele și le-a...

Ultima săptămână de școală pentru elevii de clasa a VIII-a: peste două săptămâni începe Evaluarea Națională 2026

Este ultima săptămână de școală pentru elevii de clasa a VIII-a, aceștia urmând să încheie cursurile pe 12 iunie. În perioada 10 și 12 iunie, absolvenții de gimnaziu vor fi înscriși la Evaluarea Națională 2026, procedura fiind realizată automat...
Paşcani
cer senin
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
60%
4.9m/s
100%
lun
24 °
mar
26 °
mie
26 °
J
28 °
vin
21 °

Niciun articol afișat