Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor pentru firmele din turism și HORECA

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Este vorba de un ajutor în valoare de 20% din pierderile suferite în 2020, comparativ cu anul 2019. Proiectul lansat de Ministerul Economiei este încă în dezbatere publică.

Schema aprobată de Comisia Europeană este în valoarea de 500 de milioane de euro și este dedicată pentru firmele care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism.

Cei care depun cerere în acest program pot beneficia de un ajutor de aproape 20% din scăderea suferită de firme la cifra de afaceri pe anul 2020, față de 2019.

Ajutorul ar urma să fie acordat cel târziu până la finalul acestui an. Pasul următor este ca Ministerul Economiei se aprope ordinul, apoi cererile vor fi depuse.

Inițial, schema trebuia aplicată de la începutul acestui an, dar a fost amânată.

Sursa Europa FM

PULSUL ZILEI

Alertă extremă în zona Pașcani

Update: Prefectura Iaşi a anunţat că alerta privind drona încetează. „Drona a părăsit spaţiul aerian românesc” au transmis reprezentanții Prefecturii Iași.......Comunicat „Marți, 8 septembrie, la ora 16.47, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană,...

ANUNT

COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „C F R” S. A. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAŞIDIVIZIA COMERCIALĂ – Serviciul Afaceri PatrimonialeSediul: Mun. Iaşi, Piaţa Gării, nr.1, IS, cod 700090,în calitate de ordonator anunțăorganizarea de către BRM TERMINAL IAȘI, în data 22.09.2026,...

Proiecte neconforme pentru asfaltarea străzilor, la solicitarea primarului Pașcaniului

Legislativul pășcănean a aprobat alocarea sumei de 40.000 lei de la bugetul local pentru angajarea unor avocați. Propunerea a fost făcută de primarul municipiului, Marius Pintilie, pentru reprezentarea administrației locale în două procese. Unul dintre ele este cu al...

Preotul, Pavel Postolachi, a primit titlul de cetățean de onoare al Pașcaniului. Zi cu dublă semnificație la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh – VIDEO

A fost o zi cu o încărcătură aparte la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani. În zi de mare sărbătoare, la Nașterea Maicii Domnului, credincioșii s-au adunat la slujbă, dar și pentru un moment care a avut, de această...

Meșteri populari din toată țara se întâlnesc, din nou, la Târgu Frumos

Târgu Frumos se pregătește pentru câteva zile în care tradițiile românești ies din atelierele meșterilor și ajung, din nou, în mijlocul orașului. În perioada 11-13 septembrie, aici are loc cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Meșteri, eveniment organizat...

Accident rutier la Blăgești. Un bărbat de 60 de ani a fost rănit

ISU Iasi: Accident rutier în Blăgești, municipiul Pașcani În urma unui accident rutier produs în localitatea Blăgești, municipiul Pașcani, între un autoturism și un moped, a rezultat o victimă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri...

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI https://www.youtube.com/watch?v=WEIRew1aUPA

Preotul Pavel Postalachi – cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare – LIVE VIDEO

Preotul Pavel Postalachi - cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare https://www.youtube.com/watch?v=waOB1TVHLg8

Un nou coridor gigant va lega România, Bulgaria și Grecia. Ruta va ajunge până în Moldova și Ucraina

Un proiect rutier și feroviar de amploare este pe cale să schimbe harta transporturilor din Europa de Sud-Est.Grecia, Bulgaria și România vor fi conectate printr-un coridor modernizat pe ruta Salonic–Sofia–București, care va asigura o nouă legătură terestră între Marea...

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.Sistemul de educație resimte, însă, tot mai apăsător probleme despre care oamenii politici vorbesc...
Paşcani
nori împrăștiați
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
65%
1.1m/s
0%
mie
33 °
J
36 °
vin
25 °
S
20 °
D
15 °

Niciun articol afișat