Companiile din cadrul CFR ar putea recurge la disponibilizări, pentru a reduce din pierderile uriașe

Premierul și ministrul Transporturilor au cerut directorilor companiilor de stat cu mari pierderi, așa cum este cazul CFR Marfă, CFR Infrastructură și CFR Călători, să reducă pierderile uriașe, așa că o variantă luată în calcul este acum reducerea numărului angajaților.

Sindicatele susțin că, la cel puțin CFR Marfă, există deficit mare de personal care se formează foarte greu și nu cred că disponibilizarea angajaților este o soluție bună.

Căile Ferate Române sunt grav afectate de lipsa investițiilor, bugetul alocat fiind constant sub 10% din cel necesar, în ultimele 3 decenii, iar reducerile de costuri s-au redus la disponibilizări.

Acum, pe lângă alte datorii, CFR Marfă trebuie să dea la bugetul de stat aproximativ 570 de milioane de euro, sumă alocată în 2013 ca aport de capital în 2013, când s-a încercat privatizarea. Comisia Europeană a considerat suma ajutor de stat.

Grigore Mare, președinte al sindicatului Mișcare Comercial din CFR, spune că reducerea de costuri prin noi disponibilizări, peste 1.300 de persoane, ar afecta și mai mult compania de marfă:

„Am ajuns într-o situația unde nu mai avem de unde să recrutăm, personalul de la CFR nu se formează de pe azi pe mâine. Este un deficit la funcțiile de exploatare în toate zonele, se discută doar la CFR Marfă de o disponibilizare de personal. Noi atâta știm, când schimbăm guvernul facem o restructurare. Care restructurare? Dăm oameni afară.”

Planul de restructurare a companiilor CFR nu a fost încă avansat în consiliile de administrație. Liderul sindical spune că șefii companiei ar trebui să îmbunătățească situația CFR altfel.

Sursa europa FM

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat