Compensații financiare pentru proprietarii de pădure din zonele protejate

Compensații financiare pentru proprietarii de pădure din zonele protejate

Proprietarii care dețin suprafețe de pădure situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensații financiare. Guvernul a aprobat o Hotărâre de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2017–2020 a fost estimată la 285 milioane lei. Pentru anul 2017, valoarea totală maximă este de 19 milioane lei.

Schema prevăzută în actul normativ se aplică proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, precum și asociaților acestora care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităților forestiere.

Suprafața aproximativă pentru care se vor acorda compensații este de 216.000 ha.

Solicitanții trebuie să depună cererile, împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin, în fiecare an, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2017, solicitările se vor depune în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

PULSUL ZILEI

Pensionarii români primesc bani în plus din 4 mai, la nivel național. Condiția pentru a încasa 500 de lei luna aceasta

Începând de astăzi, luni, 4 mai 2026, milioane de pensionari din România vor primi prima tranșă din ajutorul financiar acordat de stat prin Pachetul de Solidaritate. Sumele ajung la beneficiarii cu venituri de până la 3.000 de lei și...

Un bărbat din Iași a plătit 165.000 de lei, ca să scoată un demon din soția sa, fără factură

Un bărbat din Iași a fost trimis în judecată sub acuzația de înșelăciune, după ce ar fi profitat de naivitatea unei victime, susținând că poate comunica cu o entitate misterioasă numită „Bau”. Acesta ar fi obținut peste 442.000 de...

Aproape 40 de copii din Pașcani, imunizați împotriva ROR

Zeci de copii din municipiul Pașcani au fost vaccinați în cadrul caravanei organizate cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, o acțiune care a avut ca scop recuperarea imunizărilor restante. Potrivit datelor centralizate la finalul campaniei, în total au fost vaccinați...

Primăria Pașcani cumpără combustibil de peste 680.000 de lei

Primăria Pașcani cumpără motorină de peste 510.000 de lei fără TVA. Un anunț în acest sens a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în urmă cu câteva zile. Potrivit anunțului, administrația locală vrea să cumpere 65.000 de...

Ședință la Târgu Frumos pentru buget, jocuri de noroc și Ziua Copilului

Legislativul orașului Târgu Frumos este convocat în ședință ordinară pe 11 mai 2026, începând cu ora 14 pentru a fi aprobate 18 proiecte de hotărâre. Dezbaterile vor începe cu aprobarea decontării cheltuielilor de navetă pentru funcționarii primăriei, aprobarea statului de...

Deputatul PNL, Sorin Năcuță – PSD – responsabil de criza politică, trebuie să-și asume guvernarea

Comunicat deputatul PNL, Sorin Năcuță: PSD - responsabil de criza politică, trebuie să-și asume guvernarea. Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), pentru demiterea Guvernului...

Se pregătesc noi reguli pentru maternități. Femeile vor avea dreptul la însoțitor în sala de naștere și la intimitate în timpul travaliului

Ce se schimbă pentru viitoarele mame În multe maternități din România, momentul nașterii - unul dintre cele mai intime și vulnerabile din viața unei femei - se desfășoară încă după reguli neuniforme, stabilite mai degrabă de fiecare spital în parte decât de...

Cutremur în instituțiile de cultură: salarii uriașe pentru șefi, nesiguranță pentru angajați

Cutremur în instituțiile de cultură. O ordonanța care promite reformă aprinde un nou scandal și adâncește discrepanța între actori sau alți angajați și manageri. Un proiect de ordonanță care promite reformă riscă să adâncească haosul din acest domeniu și-așa destul...

Reguli actualizate pentru călătoria cu animale de companie în Uniunea Europeană. Ce trebuie să știe proprietarii înainte de plecare

Călătoria cu animale de companie în Uniunea Europeană este reglementată printr-un set clar de norme sanitare și administrative, stabilite pentru a preveni răspândirea bolilor și pentru a asigura un standard comun de siguranță. Regulile vizează în principal câinii, pisicile...

Ei sunt indivizii care au furat, din magazia unui bătrân dintr-o comună de lângă Târgu Frumos 120.000 de lei și 4.000 de euro. Au...

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie a.c., trei bărbați cu vârste cuprinse între 39 și 46 de ani, ar fi pătruns în curtea locuinței persoanei vătămate, un bărbat de 80 de ani din comuna Ion Neculce, și...
Paşcani
câțiva nori
11.8 ° C
11.8 °
11.8 °
73 %
3.4kmh
22 %
J
25 °
vin
20 °
S
14 °
D
18 °
lun
18 °

Niciun articol afișat