Comunicat Apa Vital: Modalități de contractare a serviciilor ApaVital în urma modificării Legii 241/2006

Odată cu modificarea și completarea Legii 241/2006, a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, proprietarii condominiilor au mai multe posibilități de contractare a serviciilor ApaVital. Prima dintre acestea este contractarea serviciilor prin intermediul asociațiilor de proprietari, în următoarele condiții:
– este necesară înființarea unei asociații de proprietari;
– contractul se încheie cu președintele asociației de proprietari;
– repartizarea cheltuielilor, pe fiecare proprietate individuală, revine administratorului;
– lista de plată se semnează de administrator şi de un membru al comisiei de cenzori şi se aprobă de preşedinte, prin semnătură şi ștampilă;
– sarcina de acţiona în justiţie proprietarii care se fac vinovaţi de neplata cotelor de contribuţie la cheltuieli revine asociaţiei;
– achitarea tuturor datoriilor utilizatorilor la zi, către operator.
O altă modalitate de contractare a serviciilor ApaVital este prin încheierea de convenții individuale, care se realizează prin intermediul asociațiilor de proprietari sau cu un reprezentant legal din cadrul asociației, prin afilierea la o asociaţie de proprietari a proprietarilor de apartamente şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, în următoarele condiţii cumulative:
– în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale;
– la nivelul întregului imobil/întregii asociaţii;
– cu respectarea prevederilor contractului-cadru de furnizare/prestare a serviciului;
– achitarea tuturor datoriilor utilizatorilor la zi, către operator.
Repartizarea cheltuielilor sau a obligaţiilor financiare, pe fiecare proprietate individuală revine administratorului. Facturarea se face individual iar măsurile de recuperare revin operatorului, mai puțin cea de întrerupere individuală, unde se poate acorda doar asistență tehnică asociației.

Modificarea Legii 241/2006 oferă și posibilitatea de a încheia contracte individuale. Una dintre condiţiile principale prevăzute de lege este existenţa unui singur tip de contorizare într-un condominiu.
Astfel, potrivit recentelor modificări legislative, în condominiile cu sistem de distribuţie pe verticală a apei:
– în toate locurile de consum al apei reci şi al apei calde din proprietatea individuală se montează, pe cheltuiala utilizatorului, contoare de apă preechipate cu citire la distanţă;
– contoarele din proprietățile utilizatorului trebuie să fie de același tip în perioada de valabilitate metrologică și se montează numai cu avizul operatorului;
– buletinele de verificare metrologică aferente contorilor montați în proprietățile individuale, emise de laboratorul metrologic autorizat, se predau operatorului;
– achitarea tuturor datoriilor utilizatorilor la zi, către operator.
În condominiile cu sistem de distribuţie pe orizontală a apei reci:
– contorul de apă aferent proprietăţii individuale se întreține și verifică metrologic la scadenţă, pe cheltuiala utilizatorului;
– în condominiile în care apa caldă este distribuită în sistem vertical, utilizatorii trebuie să mai asigure, pe cheltuiala lor, montarea de contoare de apă cu citire la distanţă în toate locurile de consum, cu avizul operatorului şi se verifică metrologic la scadenţă.
– buletinele de verificare metrologică aferente proprietăților individuale, emise de laboratorul metrologic autorizat se predau operatorului;
– achitarea tuturor datoriilor utilizatorilor la zi, către operator.
O altă modalitate de contractare a serviciilor ApaVital este prin încheierea de contracte individuale, în următoarele condiții:
– este necesară achitarea tuturor datoriilor utilizatorilor la zi, către operator;
– în condominiile în care persoanele fizice sau juridice au executat, pe cheltuială proprie, branșamente proprii de apă potabilă, în amonte de contorul de branșament al condominiului, cu avizul operatorului. Evacuarea apei uzate în acest caz se face prin instalații comune de canalizare a condominiului.
În aceste condiţii, pentru a putea încheia contracte individuale în condominii, ApaVital agreează, în întreaga arie de operare, utilizarea contoarelor produse de ITRON (achiziționate prin licitație publică deschisă, conform OG 34/2006), de tip FLODIS, cu diamentrul nominal de 15 mm, clasă de precizie C, echipate pentru citire la distanță cu echipament tip Cyble Everblu, întrucât doar acestea sunt compatibile cu softul deținut și cu terminalele portabile cu citire de la distanță a contoarelor.
Recomandăm ca utilizatorii din Pașcani care doresc încheierea de contracte individuale în condominii, să achiziționeze doar contoare de tipul menționat, preechipate pentru citire la distanță, acestea fiind singurele agreate de ApaVital.

Consumurile de apă ale utilizatorilor ApaVital din județul Iași sunt facturate în momentul de față cu ajutorul a circa 70.000 de contoare. Dintre acestea, peste 4.000 au dispozitive de transmitere a datelor de la distanță, lucru care se realizează prin intermediul unor terminale portabile (PSION). Cu ajutorul unui soft, datele culese de la aceste contoare sunt descărcate automat într-o aplicație informatică, în vederea emiterii facturilor.

Pentru clienții ApaVital, facturarea cu ajutorul dispozitivelor de citire la distanță se realizează încă din anul 2008, ApaVital dispunând în prezent de 40 de terminale portabile (PSION), compatibile doar cu tipul de contoare ITRON, preechipate cu dispozitive de citire la distanță. Terminalele portabile au necesitat o investiție deloc neglijabilă pentru ApaVital, costul unui astfel de dispozitiv ridicându-se la peste 12.700 lei.
Rămânem la dispoziția clienților noștri la numărul de Call Center 0232.969 (luni-vineri: 07.00 – 21.00; sâmbata, duminica şi sărbătorile legale: 08.00 – 20.00), la Biroul de Relații cu Clienții sau pe email, la adresa [email protected].

PULSUL ZILEI

Despagubiri pentru fostul director economic de la CLP Ecoserv. Cine plătește?

O parte dintre consilierii pașcăneni sunt buni de plată după ce au aprobat o hotărâre care a afectat patrimonial un pașcănean. Gabriel Filichi*, fostul director economic al societății locale de salubritate, a câștigat la Tribunalul Iași un proces împotriva...

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
71%
2.5m/s
100%
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat