Ministrul Transporturilor, Ştefan-Ovidiu Popa, a declarat, luni, că este necesară concedierea colectivă a celor aproximativ 1.500 de angajaţi CFR Marfă. El a anunţat că discută cu reprezentanţii Guvernului pentru identificarea celor 56 de milioane de lei necesare plăţii salariilor restante şi a compensaţiilor.
Ștefan-Ovidiu Popa a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că aproximativ 1.500 de angajați ai CFR Marfă ar urma să primească salariile restante pentru patru luni, precum și salarii compensatorii în cazul concedierilor colective.
Pentru plata acestora este necesară identificarea surselor de finanțare, iar ministrul a spus că a discutat în acest sens cu premierul, vicepremierul și Ministerul Muncii.
„Am avut discuții atât cu prim-ministru, cât și cu viceprim-ministru și cu Ministerul Muncii, să găsim soluția să le dăm atât salariile restante pe cele patru luni neîncasate, plus salariile compensatorii și, evident, că va trebui să găsim sursele financiare necesare”, a afirmat Ștefan-Ovidiu Popa, potrivit Mediafax.
