back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Conferinta religioasa pentru tineri la Targu Frumos

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, în cadrul proiectului „Tânărul frumos“, 150 de liceeni din oraşul Târgu Frumos şi împrejurimi s-au întâlnit cu preoţii pentru a petrece împreună o după-amiază de suflet.

Locul întâlnirii a fost Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Târgu Frumos, unde au cântat cu toţii Paraclisul Maicii Domnului. De aici au mers cu steaguri tricolore pe esplanadă, la monumentul eroilor, pentru a le aduce un pios omagiu. S-au deplasat apoi la Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu“, unde părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut conferinţa cu titlul „Tânărul de astăzi între eroism şi laşitate“.

Mulţi dintre elevi au pus întrebări, iar părintele Nicodim, răbdător, a răspuns fiecăruia în parte. Dupa conferinţă au vizionat filmul „Suferinţele fraţilor noştri creştini din Siria“. În pauză au putut vizita expoziţia cu tema „Icoană şi carte veche bisericească“, organizată în spaţiile Casei de Cultură.

În încheierea întâlnirii, cei mai talentaţi dintre tineri au susţinut un program artistic. Şi pe această cale, mulţumim tuturor preoţilor implicaţi, tinerilor prezenţi şi autoritatilor locale pentru sprijin.
Sursa dexologia.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat