Consilierii au aprobat schimbarea denumirii Spitalului Municipal in Spital de Urgenta si noua organigrama. Interventii pentru realizarea unui heliport

Spitalul Muncipal a primit oficial noua denumire de Spital de Urgenta, in urma sedintei de Consiliu Local ce a avut loc in data de 31 octombrie.

Consilierii au avut pe masa doua proiecte de hotarare legate de unitatea spitaliceasca din Pascani si anume: schimbarea denumirii Spitalului Municipal Pascani in Spital  Municipal de Urgenta  Pascani, dar si aprobarea structurii organizatorice a Spitalului Municipal de Urgenta. Ambele proiecte au trecut cu maxim de voturi.

In urma acestor modificari, sigla spitalului va fi schimbata, la fel si o serie de documente, dar si salarizarile vor fi la nivel de Spital Clinic de Urgenta, cu precizarea ca cei din conducerea Spitalului nu vor avea nici un fel de modificari la salarii.

Heliportul ce este extrem de necesar Spitalului de Urgenta, a ajuns si el subiect de discutie in cadrul Consiliului Local. Mai exact, conducerea unitatii spune ca o astfel de pista este extrem de necesara, mai ales pentru noua forma a Spitalului. Costurile unei astfel de piste ar ajunge la cca. 600 mii lei. Primarul, Dumitru Pantazi spera sa primeasca ajutor si de la Consiliul Judetean, pentru a putea realiza o astfel de investitie la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani.

 

PULSUL ZILEI

Bogdan Cojocaru, deputat PSD: Ar fi iresponsabil să continuăm în aceeași manieră

Bogdan Cojocaru, deputat PSD:"❗️Ar fi iresponsabil să continuăm în aceeași manieră. 📍Toate datele arată prăbușirea economiei naționale. Suntem deja într-o criză economică. Suntem deja în recesiune. Ar fi iresponsabil să nu facem nimic pentru a redresa economia. Un partid responsabil...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: Direcția actuală trebuie corectată urgent

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: "Ajunge. Până aici. PSD susține că este momentul unei schimbări reale în modul de guvernare, după ce propunerile sale pentru sprijinirea populației și redresarea economiei au fost ignorate. Direcția actuală trebuie corectată urgent. Politicile adoptate...

Bugetul Pașcaniului și lista de investiții pentru anul 2026, în dezbatere publică – DOC

Bugetul municipiului Pașcani și lista de investiții pentru anul 2026 a fost afișat și pus în dezbatere publică. Pe 20 aprilie, de la ora 11:00, în sala de ședințe a Primăriei Pașcani va avea loc o întâlnire cu cetățenii...

Minorii nu mai au voie pe internet și pe rețelele de socializare. UE lansează aplicația de verificare a vârstei

Uniunea Europeană (UE) pregătește lansarea unei aplicații de verificare a vârstei destinată protejării minorilor în mediul online, a anunțat recent președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sistemul, deja finalizat din punct de vedere tehnic, va fi disponibil în...

Meteorologii anunță cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Estimări pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii prognozează temperaturi mai ridicate decât de obicei în perioada minivacanței de 1 Mai, conform estimărilor ANM pentru următoarele patru săptămâni. Prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de ploi în toată țara. Săptămâna 20.04.2026 – 27.04.2026 Temperatura medie a aerului...

Carburanţii, mai ieftini cu un leu, temporar. Când se vor scumpi iar

Avem, în sfârșit, un motiv de bucurie în criza carburanţilor: s-au ieftinit. Motorina costă cu un leu mai puţin decât săptămâna trecută. Nu trebuie să ne face, însă, iluzii. Economiştii spun că preţurile vor creşte din nou. După un val...

UMB a primit undă verde pentru balastiera de la Moțca

Un proiect de exploatare de mari dimensiuni în albia râului Moldova, în zona comunei Moțca, a primit acord de mediu, deschizând calea pentru extragerea a aproape 300.000 de metri cubi de agregate minerale în următorii doi ani. Investiția aparține companiei Tehnostrade,...

BZI: Imagini cu puternic impact emoțional! Un consilier local PSD a snopit în bătaie un bărbat!

REVISTA PRESEI: Recent, un consilier local PSD a snopit în bătaie un bărbat în vârstă de 38 de ani. Tot conflictul a fost surprins pe camerele de supraveghere. Miercuri, 15 aprilie 2026, Gheorghiță Baltag, un bărbat din comuna Sirețel...

Intră bursele pentru luna martie! Câți bani vor primi elevii în conturi pe data de 20 aprilie

Bursele aferente lunii martie vor fi achitate luni, 20 aprilie. Elevii vor primi sumele integrale, deoarece luna martie, cea pentru care se face plata, nu a inclus zile de vacanță. Sumele acordate sunt următoarele: bursă de merit – 450 de...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
89 %
3.3kmh
100 %
S
14 °
D
15 °
lun
17 °
mar
10 °
mie
7 °

Niciun articol afișat