Consilul Local nu vrea sa garanteze pentru RAGCL si nici sa isi asume plata datoriilor locatarilor de la bloc. Mii de pascaneni raman la mila Guvernului pentru apa calda si caldura – VIDEO

Păşcănenii mai au de aşteptat până când la robinete va curge din nou apă caldă sau sălile de clasă şi apartamentele vor fi încălzite. Asta deoarece aleşii locali convocaţi asta în şedinţa de îndată, nu au aprobat nici o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme.
Mai mult dezbaterea de astăzi s-a transformat într-o dispută politica între cele două formaţiuni importante din Consiliul Local, PSD şi PNL.
Iniţiatorul proiectului, Marius Pintilie a cerut consilierilor  că legislativul local să fie de acord cu convenţia de plată propusă de EON pentru a fi reluată furnizarea gazului la cele 7 centrale termice unde au fost închise robinetele. El a explicat că mii de păşcăneni au rămas fără apă caldă şi că şcolile solicitate deja căldură iar regia nu poate să le furnizeze şi că trebuie găsită o soluţie cât mai repede.
Primarul le-a reproşat consilierilor PNL că şedinţa de astăzi ar fi o acţiune politică cu scop electoral. A urmat un schimb dur  de replici  între iniţiator şi preşedintele de şedinţa şi primar.
Proiectul propus de liberali, nu a fost avizat de legalitate de secretarul Primăriei. Inr aportul de nelegalitate se arată că angajamentul de garanţie şi plata solicitat de EON este dezavantajos Consiliului Local şi nu poate fi aplicat din punct de vedere legal. Nici directoarea economică a Primăriei nu a fost de acord să semneze această înţelegere. Ea a explicat că administratia locală ar trebui să pună într-un cont separat 1,7 milioane de lei la dispoziţia EON iar banii să fie încasaţi, dacă RAGCL nu respecta graficul de plată. Mai mult ea a mai spus că nu nu ar exista nici o bază legală pentru o astfel de operaţiune deoarece Primăria nu are nici o datorie către RAGCL iar administratia locală nu poate oferi garanţii decât pentru împrumuturile contractate de societăţile subordinate.

Edilul municipiului a spus că şi el a avut în intenţie să convoace o şedinţă extraordinară,pentru aprobarea aceluiaşi proiect dar a renunţat să o facă pentru a proteja Consiliu Local şi bugetul public. El a spus că specialiştii din Primărie au refuzat să semneze o astfel de înţelegere şi că i-a informat pe consilieri în şedinţa de ieri. Pantazi a atras atenţia că regia nu are capacitatea de a onora plăţile din înţelegerea cu EON şi că toată datoria plus facturile curente ar urma să fie plătite de la bugetul local. Altfel spus datoriile la căldură inregistrate de sute de pascaneni să fie achitate din taxele şi impozitele celorlalti păşcăneni.

În acelaşi context el a explicat care sunt dezavantajele unei astfel de înţelegeri şi a spus că singura soluţie ar fi obţinerea de subvenţii în avans de la Guvern. El a reproşat conducerii regiei că nu a pregătit mai devreme documentele pentru a fi trimise la Bucureşti şi că nu a luat măsuri suficiente pentru încasarea facturilor restante de la populaţie.

Conducerea RAGCL a semnat şi aprobat înţelegerea cu EON dar avea nevoie de aprobarea Consiliului Local. Directorul general a explicat că s-a ajuns în acesta situaţie din cauza datoriilor la gaz acumulate de ani de zile. De asemenea directorul tehnic a precizat că administratia locală ar avea posibilitatea legală de aşi asuma aceste garanţii deoarece datoriile au fost acumulate din cauza foştilor primari care au refuzat să achite la timp subvenţiile la căldură.

O altă propunere a fost făcută de consilierul PSD, Vasile Haldan, preşedintele Comisiei Economice. El a cerut conducerii regiei să reia negocierile cu furnizorul de gaz pe motiv acesta nu îşi va permite să menţină măsurile de restrictive a gazului dacă vor să îşi recupereze datoriile. De asemenea preşedintele comisiei Juridice a cerut iniţiatorilor bază legală pentru aprobarea proiectului.

Până la urma doar 5 consilieri locali au votat proiectul de semnare a contractului de garanţie pentru reluarea furnizării gazului. Sigură soluţie a rămas obţinerea de subvenţii la căldură de la Guvern, cu plata în avans, demers care poate să dureze săptămâni sau chiar luni de zile.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
73%
4.4m/s
0%
D
4 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
15 °
J
14 °

Niciun articol afișat