back to top
luni, februarie 23, 2026
3 C
Paşcani

Control la salubritate. Amenzile plătite de societate trebuie imputate vinovaţilor. Inspectorii Curţii de Conturi nu confirmă “raportul Bodoasca” în urma căruia fostul director şi-a dat demisia

Inspectorii Curţii de Conturi Iaşi nu confirmă principalele acuzaţii din “raportul Bodoasca”,  în urma cărora fostul director al societăţi de salubritate din Paşcani a demisionat. Dezvaluirile au fost făcute chiar de noul director al unităţii, în ultima şedinţă a legislativului păşcănean. Leonard Ursu le-a spus consilierilor că în urma controlului care a avut loc la sfarsitul anului trecut, nu au fost găsite şi reţinute abateri de natură penală, în activitatea de la salubritate. Presupusele ilegalităţi au fost reclamate de consilierierul liberali şi la DNA dar până în prezent nu a fost demarata nici o anchetă.
Inspectorii fiscali au încheiat acţiunea de control la sfârşitul anului trecut iar raportul a fost deja făcut public şi trimis consilierilor locali. Toţi aşteptau că documentul să scoată la lumina dovezile “jafului din banii publici” reclamat de Claudiu Bodoasca. Consilierul liberal şi-a menţinut acuzaţiile chiar şi în ultima şedinţă de anul trecut a legislativului păşcănean, atunci când a fost supusă aprobării o rectificare bugetară pentru cumpărarea unor utilaje.
În replică directorul interimar Leonard Ursu a anunţat că inspectorii Curţii de Conturi nu au identificat abateri de natură penală în activitatea societăţii, în urma controlului efectuat anul trecut.
Conform documentului de control în activitatea din ultimii ani a societăţii păşcănene de salubritate au fost identificate mai multe nereguli de natură contabilă şi administrativa, o parte dintre ele fiind rezolvate deja. De exemplu contabilii unităţii au omis să evidenţieze diminuarea capitalului social şi dobânzile unui credit iar o serie de bunuri au fost înregistrate greşit.
De asemenea au fost depistate nereguli privind înregistrarea scoaterii din inventar a unor bunuri şi faptul că în anul 2016 au fost făcute cheltuieli mai mari decât veniturile realizate.
Inspectorii Curţii de Conturi au mai sesizat că societatea are deficiente în sistemul de control şi că trebuie să angajeze un auditor intern. Mai mult, din banii societăţii au fost achitate două amenzi date de Garda de Mediu pentru neîndeplinirea condiţiilor de colectare şi transport a gunoiului. Prima dintre ele este de 75.000 de lei şi a fost contestată, fără succes în instanţă, iar a adoua de 25.000 de lei a fost achitata imediat. Ele ar trebui imputate celor vinovaţi iar sumele să fie recuperate, conform documentului de control.
Din raport nu reies activităţi sau nereguli de natură penală subliniază directorul societăţii, iar problemele identificate trebuie rezolvate în 6 luni de zile.
Mentionam că la sfârşitul lunii octombrie 2016 comisia de control special înfiinţată de consilierii PNL, prin vocea consilierului Claudiu Bodoasca, a prezentat presei un raport exploziv. Pe 16 pagini au fost înşiruite acuzaţii grave privind gestionarea resurselor societăţii şi a fost cerută demisia conducerii. Mai mult autorii raportului au depus şi o plângere penală la DNA, fără nici o urmare până acum. De asemenea au fost făcute presiuni până când fostul director Eduard Dumea a renunţat la funcţie, prin demisie.

RAPORTUL CURTII DE CONTURI LA SOEICTATEA DE SALUBRITATE DIN PASCANI P1 by orizontul pascani on Scribd

RAPORTUL CURTII DE CONTURI LA SOCIETATEA DE SALUBRITATE PASCANI P 2 by orizontul pascani on Scribd

Raport Comisie Analiza Activitate SC CLP ECO SALUBRITATE SA Pascani by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Profesori de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, formare profesională în Spania

C.P. Mobilitate Erasmus+ pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, în Spania În perioada 16–20 februarie 2026, Școala Gimnazială Specială Pașcani a desfășurat prima mobilitate din anul școlar curent și din cel de-al treilea an de acreditare Erasmus+, patru...

Cresc taxele de școlarizare la universități, din toamnă. Facultatea care va percepe cu peste 2.500 de lei mai mult

Taxele de școlarizare se vor majora din toamnă, înainte ca Guvernul să stabilească tăierile de cheltuieli. Spre exemplu, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va percepe o taxă aproape dublă: de la 3.200 de...

A început Postul Paştelui, cel mai aspru din an. Ce opţiuni alimentare au românii în următoarele 48 de zile

De astăzi începe oficial Postul Paştelui. Este considerat cel mai aspru din an, pentru că timp de 48 de zile credincioşii trebuie să respecte restricţii stricte. Ieri, de lăsata secului, oamenii s-au adunat în jurul mesei, ca să intre...

După ger și ninsoare, vremea se schimbă radical. Temperaturi și de 17 grade în weekend

După ce săptămâna trecută am trecut, la propriu, prin viscol şi ninsori puternice, începem să respirăm uşuraţi, vine primăvara! Urmează zile însorite cu temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele de acum. Meteorologii ne sfătuiesc să ţinem,...

Ro-Alert, împărțit în patru categorii. Ce tipuri de mesaje vom primi

Vă amintiţi cum miercurea trecută toată ţara vorbea, încă de la prima oră a dimineţii, despre acelaşi lucru? Cu toţii am fost treziţi, la 4 dimineaţa, de sunetul de neconfundat şi imposibil de ignorat al Ro-Alertului. Anunţa codul roşu de ninsori şi, fără...

Un bărbat nerăbdător să își vadă iubita întoarsă din străinătate, a ajuns după gratii. Prins fără permis pe drumul județean dintre Sirețel și Lespezi

Nerăbdarea de a-și vedea iubita întoarsă din străinătate l-a costat libertatea pe un ieșean. A călcat pedala accelerației pentru a ajunge mai repede la destinație. Ca urmare, a fost oprit de polițiști. Nu avea permis de conducere și nici...

Elevii pot folosi inteligența artificială la școală. Colegiul CF Unirea din Pașcani introduce reguli clare pentru folosirea AI. „Are voie, dar nu pentru a-i...

Inteligența artificială este tot mai prezentă în activitățile elevilor, fiind folosită pentru realizarea temelor, îndeplinirea cerințelor școlare sau rezolvarea testelor. Folosirea responsabilă a AI reprezintă un prim pas pentru tineri în a învăța să conviețuiască cu tehnologia, fără a...

Contribuția minimă la pensie crește din iulie 2026. Câți bani vor achita în plus românii într-un an

Începând cu 1 iulie 2026, românii care își plătesc voluntar contribuția la pensie vor scoate mai mulți bani din buzunar. Contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru contractele încheiate direct cu Casa Națională de Pensii Publice va ajunge la minimum...

Adeverință obligatorie pentru noul buletin electronic: tot ce trebuie să știi. Există și pentru aceasta o variantă electronică și una „pe hârtie”

Ce faci când noua carte de identitate electronică nu mai arată adresa de domiciliu, dar instituțiile încă o cer? Introducerea buletinului digital aduce un document suplimentar în ecuație: adeverința care confirmă domiciliul, obligatorie în tot mai multe situații administrative. Tot...

REFORMA ADMINISTRATIVĂ LA IAȘI | Din trei comune să rămână doar una. De la regionalizare prin unirea județelor, la reorganizare prin comasarea comunelor. Cum...

Într-un nou episod „DOSARELE ZDI”, „Ziarul de Iași” și istoricul Vasile Cotiugă, fost consilier județean, propun un nou model de organizare a județului nostru. După o amplă muncă de documentare, Vasile Cotiugă a reunit toate datele necesare pentru a...
Paşcani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
84 %
1.9kmh
100 %
lun
5 °
mar
6 °
mie
5 °
J
1 °
vin
4 °

Niciun articol afișat