Copil nesupravegeat, lovit de o maşină în Târgu Frumos

Ieri după amiază, în Târgu Frumos, un copil lăsat nesupravegheat, a fost accidentat de o maşină care circula regulamentar pe un drum din localitate.

Un minor de numai 9 ani, a ieşit în stradă fără să se asigure, motiv pentru care a fost practic acroşat de un autoturism şi rănit destul de grav.
La faţa locului au sosit echipajele de poliţie şi Ambulanţa, în urma unei sesizări telefonice, cu privire la evenimentul rutier soldat cu victime omenești, produs pe raza localității.

Copilul accidentat a fost dus de urgenţă la spital deoarece avea nevoie de îngrijiri medicale, iar în prezent nu deţinem alte informaţii despre starea lui de sănătate.

În urma anchetei poliţiştilor, s-a constatat că şoferul implicat în accident, un tânăr de 22 de ani din Bârlad, Adrian C., circula regulamentar, iar în urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost negativ. Barbatului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conform legislaţiei în vigoare şi se fac în continuare cercetări cu privire la cauzele accidentului.

Menţionăm că aproape în fiecare zi, aproximativ 700 de minori sunt răniți în accidente auto, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani, accidentele de mașină reprezintă cauza principală a morții. Statisticile Poliţiei Române de anul trecut arată că în 411 accidente rutiere au fost implicaţi şi minori, 20 dintre ei perzându-şi viaţa, iar 391 rămânând cu traume fizice, psihice sau paralizii.

Cele mai multe accidente, în care sunt implicaţi copii se produc, conform studiilor, în zilele din week-end. Anul trecut în România, din vina proprie a copiilor s-au produs 49 accidente, în care 3 au decedat, iar 46 copii au rămas traumatizaţi.

PULSUL ZILEI

FOTO/VIDEO! Autostrada A7 a intrat în județul Iași. Podul Săbăoani-Mircești a fost montat

Autostrada A7, cunoscută și drept Autostrada Moldovei, a intrat în județul Iași@ Podul Săbăoani–Mircești a fost montat pe E85, la intrarea în localitatea Tețcani, marcând o nouă etapă în lucrările la Autostrada A7@ Lotul 3 al Autostrăzii A7, Mircești–Pașcani,...

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, la Târgu Frumos 

Ședință de Consiliu Local marți, 20 octombrie, de la ora 13:00, la Târgu Frumos. Legislativul local se va întruni în ședință ordinară pentru a discuta și vota opt puncte pe ordinea de zi.  Printre proiecte de hotărâre se numără aprobarea...

Românii caută sprijin emoțional la inteligența artificială. Psihologii avertizează asupra dependenței

Un studiu recent ne arată că tot mai mulți români așteaptă sprijin emoțional din partea inteligenței artificiale.Deși răspunsurile vin imediat și pot părea încurajatoare, psihologii avertizează totuși că un chatbot ne poate da dreptate chiar și atunci când nu...

Scăderea bruscă a auzului la o singură ureche poate fi semn de AVC. Când trebuie să mergi urgent la medic

Scăderea auzului la o singură ureche sau zgomotele dintr-o singură ureche sunt semnale de alarmă. Surditatea brusc instalată este o urgență ORL.Poate fi diagnosticat inclusiv accidentul vascular. Adina Popescu, medic primar ORL: „Surditatea brusc instalată este una dintre urgențele ORL....

Meserii în care se câștigă bine şi nu e nevoie de facultate. De ce nu se mai înghesuie oamenii să le practice

Cele mai mari probleme legate de lipsa forței de muncă sunt în domenii precum construcții, transporturi, HoReCa și în îngrijirea persoanelor. Meseriașii cu experiență, sudorii, electricienii și specialiștii în domenii tehnice pot câștiga salarii peste medie, însă continuă să...

Salariu de 2.500 €, cu masă şi cazare incluse, ca să numeri pinguini în Antarctica. Condiţia greu de acceptat

Baza din Port Lockroy, Antarctica - Shutterstock O fundaţie britanică oferă salarii de până la 2.500 de euro pe lună celor dispuşi să petreacă cinci luni într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe planetă. Oferta vine însă cu un...

Cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de până la 80km/h. Avertizări în zona Hârlăului

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localităţi din judeţele Botoşani şi Iaşi.Astfel, în Flămânzi, Frumuşica (Botoşani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinţi, Cepleniţa,...

Ce promite premierul desemnat pentru autostrăzile Iașului: A7 până la Pașcani în 2027, finanțare pentru A8

Finalizarea autostrăzii A7 Bacău–Pașcani în 2027 și asigurarea finanțării pentru coridorul Târgu Mureș–Iași–Ungheni sunt printre angajamentele din programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu. Documentul pentru perioada 2026–2028 include A8 între investițiile care vor extinde rețeaua națională de...

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea

Pensiile românilor ar urma să fie indexate de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost menținută la 81 de lei. Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 prevede reluarea indexării, însă procentul...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
91%
7.7m/s
100%
lun
14 °
mar
17 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat