Cum reducem taxa pe gunoi chiar şi cu 75%? Există o metodă foarte la îndemână. Demonstraţia unui primar din judeţ

Cea mai eficientă „armă” este creşterea cantităţii de deşeuri reciclabile, separate încă din sacul de gunoi din locuinţă. Poate părea că nu merită, dar nu este deloc aşa. De exemplu, în judeţul Iaşi există o comună unde această taxă a coborât la un sfert din cât plăteşte un locuitor al municipiului reşedinţă. Cum a convins acest primar oamenii să recicleze încă din faza coşului de gunoi de sub chiuvetă? Aceasta ar fi finalitatea cheltuirii la Iaşi a nu mai puţin de 70 milioane de euro, mare parte fonduri europene, în modernizarea sistemului de management al deşeurilor. Sunt sau nu ieşenii în stare să facă şi acest ultim pas, al civilizaţiei în materie de gunoi?

După un respiro de numai un an, saga Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor realizat la Iaşi continuă cu un nou sezon. În primul episod este vorba de achiziţionarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectului „Modernizare S.M.I.D. în judeţul Iaşi în vederea tranziţiei spre economia circulară”.

Licitaţia lansată la începutul lunii iunie de la o valoare estimată de 3 milioane de lei este finanţată de la bugetul Consiliului Judeţean Iaşi. Dar miza este obţinerea finanţării europene pentru elaborarea documentaţiei necesare acestui proiect prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Însuşi proiectul SMID Iaşi a fost finalizat prin POIM, dar un ultim apel în cadrul acestui program oferă şansa continuării lui sub forma „sprijinului pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent perioadei 2014-2020 şi post 2020” în privinţa reciclării deşeurilor. Pare destul de tehnic, dar, dacă vorbim de bugetul famiilor din Iaşi, chiar nu e deloc tehnic. Ba chiar devine foarte avantajos.

Un drum de 70 de milioane de euro

Istoria SMID Iaşi începe încă din 2005, când Primăria Iaşi a început demersurile pentru găsirea unui alt loc de depozitare a deşeurilor, mai depărtat de municipiu, care să înlocuiască vechea „Vărsătoare de la Tomeşti”.

Documentaţia realizată atunci pentru obţinerea fondurilor pre-aderare (ISPA) n-a mai fost de folos, pentru că banii europeni s-au dus pe reţele de apă şi canalizare. Un an mai târziu, Guvernul Tăriceanu pregătea un împrumut, astfel că documentaţia a trebuit refăcută pentru bugetare naţională.

N-a mers nici de data asta, şi, pentru că proiectul a căpătat întindere judeţeană prin cooptarea altor oraşe nevoite să închidă gropile clasice de gunoi, în horă a intrat Consiliul Judeţean, care a refăcut aplicaţia pentru fonduri europene. Proiectul a început cu bani obţinuţi prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013 şi s-a încheiat cu finanţare prin POIM.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
nori împrăștiați
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
77%
1.5m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat