Cum să te fereşti de ţepe la achiziţia locuinţei

Cei care doresc să îşi cumpere o locuinţă sunt sfătuiţi de specialişti să consulte un inginer constructor sau un expert tehnic autorizat, pentru a nu se trezi într-o casă căreia îi pică tavanul.
Nu de puţine ori, cumpărătorii creduli au descoperit, după ce au virat banii în contul vânzătorilor, că locuinţa tocmai achiziţionată nu îndeplineşte standardele legale privind calitatea lucrărilor.
De la bucăţile de tavan care au căzut peste locatarii din anumite imobile ANL, la pereţi prin care se poate auzi cu uşurinţă ce fac vecinii, toate aceste situaţii neplăcute pot fi evitate dacă înainte de semnarea actelor se face o expertiză tehnică a locuinţei. „Cumpărarea unei locuinţe fără un sfătuitor avizat este foarte riscantă. La orice achiziţie de acest gen este bine să se ceară sfatul unui specialist”, spune Cristian Onofrei, inginer constructor.
Cât costă verificarea
Costurile unei asemenea operaţiuni variază de la expert la expert şi sunt cuprinse între 0,5 şi 5 euro/mp de suprafaţă totală construită. Astfel, pentru un apartament cu o suprafaţă totală de 50 de mp, clientul va scoate din buzunar între 25 şi 250 de euro.
Tarifele practicate depind şi de mărimea sau complexitatea clădirii, ori de anul construirii, după cum ne-a explicat Mihai Crihan, inginer constructor. În judeţele în care sunt autorizaţi doar doi – trei experţi, cum sunt Bistriţa Năsăud şi Alba, preţurile pot fi mai mari.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Detalii despre tronsonul Pașcani-Suceava

Guvernul României a oferit mai multe detalii despre construcția tronsonului Pașcani-Suceava, parte a Autostrăzii A7, în contextul în care au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția tronsonului de 62 de kilometri. „Este primul contract pentru România finanțat prin...

ZERO lei pentru asfaltări la Pașcani. Administrația PNL condusă de Marius Pintilie eșuează în promisiuni făcute cetățenilor

    Comunicat: Organizația PSD Pașcani atrage atenția asupra unei realități grave și greu de justificat: în anul 2025, administrația locală condusă de primarul Marius Pintilie și viceprimarul Claudiu Bodoașcă nu a alocat niciun leu pentru asfaltarea străzilor din municipiu. Acest fapt...

Lucian RUSU: Legea prosumatorilor validată de CCR schimbă regulile jocului în energie

Decizia Curții Constituționale validează importanța acestei legi într-un moment în care producția descentralizată de energie capătă o pondere tot mai importantă în România, spune Lucian Rusu, Membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat. Acesta a...

Tradiția micilor de 1 Mai: Cum a devenit un preparat urban simbolul Zilei Internaționale a Muncii

Consumul de mici în ziua de 1 Mai s-a impus, în ultimele decenii, drept unul dintre cele mai populare obiceiuri din România. Dincolo de imaginea familiară a grătarelor în aer liber, tradiția reflectă o evoluție complexă, în care influențele...

Proiect pentru reducerea alocației de la 292 la 100 de lei și introducerea unei „burse de prezență”

Alocația copiilor ar putea fi redusă de la 292 la 100 de lei. Diferenţa și fonduri suplimentare ar urma să fie direcționate către o "bursă de prezență" condiționată de frecventarea cursurilor și de rezultate bune la purtare, potrivit unui proiect legislativ depus...

Val de aer tropical peste România, cu temperaturi de peste 25°C. Cum va fi vremea în luna mai

Un transport de aer tropical, care a influențat în zilele trecute vestul și sud-vestul Europei, aduce temperaturi specifice sezonului cald în mai multe regiuni ale țării. În vest, nord-vest, centru și sud, valorile termice vor depăși 25°C, marcând o...

Dosar de trafic de droguri la țară: membrii grupării operau în Hârlău și Deleni. Marfa din Spania se vindea „ca pâinea caldă”

Magistrații Curții de Apel au dat dreptate și procurorilor, și avocatului apărării în cazul unui tânăr condamnat pentru implicarea într-o rețea de trafic de droguri. Liviu Ilaș luase un an și jumătate de închisoare pentru tentativă la trafic de...

Anna Balcan și Andrei Amariei, Miss și Mister, la Balul Bobocilor de la Colegiul Unirea Pașcani

Atmosferă de sărbătoare pentru liceenii de la Colegiul „Unirea” din Pașcani. Balul Bobocilor 2026, organizat joi, 30 aprilie, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, și-a desemnat câștigătorii, în aplauzele colegilor și profesorilor. Titlurile de Miss și Mister Boboc au fost...

ÎNCEPE MINIVACANȚA DE 1 MAI. ATENȚIE LA GRĂTARE ȘI CONDUS!

Începe minivacanța de 1 Mai, iar autoritățile îi îndeamnă pe oameni să fie prudenți, atât în locurile unde aleg să facă grătarul, cât și pe drumurile publice. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași atrag atenția că, în această perioadă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.6 ° C
7.6 °
7.6 °
77 %
2.8kmh
100 %
S
12 °
D
14 °
lun
18 °
mar
19 °
mie
14 °

Niciun articol afișat