Cum se desfășoară o ședință de Consiliu Local, la Valea Seacă

Încercări disperate de intrare în normalitate în şedinţele de Consiliu Local de la Valea-Seacă. În ultima întrunire a aleşilor, ce a avut loc săptămâna trecută, preşedintele de şedinţa a încercat să menţină ordinea în discuţiile consilierilor, care până de curând vorbeau unul peste celălalt şi uneori îşi aruncau cuvinte grele sau acuzaţii. Cel responsabil cu conducerea întrunirii a citit o parte din legea privind statutul aleşilor locali şi a precizat că va da sancţiuni pentru cei care nu o respectă.

Început atipic a şedinţei de Consiliu Local, la Valea-Seacă. Preşedintele întrunirii de săptămâna trecută, Traian Gelu Florescu, le-a citit consilierilor articolele din legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali. Asta deoarece, în majoritatea întâlnirilor legislativului se transformau într-un adevărat scandal, cu reproşuri, acuzaţii şi chiar cuvinte grele, spuse toate odată, fără a păstra un climat de ordine şi disciplină.

De asemenea, Traian Florescu a precizat că aleşii care vor încalcă regulamentul vor primi avertisment sau chiar anumite sancţiuni.
Invocând diferite articole legislative şi aleşii locali au început că îi ceară preşedintelui de şedinţa să prezideze întrunirea în spiritul legii. Şi anume, să nu spună la vot un proiect de hotărâre care nu ar fi avut toate vizele de legalitate. Au fost făcute şi ironii pe baza avertismentele anunţate la începutul întrunirii.
În urmă discuţiilor, nici un proiect de pe ordinea de zi, din cele trei citite în plen, nu a fost aprobat. O altă problema aprig discutată de aleşi.

Cum nu s-a ajuns la nici o concluzie, urmează că secretarul comunei să decidă în zilele care urmează dacă întâlnirea celor care sunt la conducere poate fi trecută ca şedinţa de Consiliu Local sau nu.
Menţionăm că legislativul din Valea-Seacă este format din 15 aleşi, cu majoritatea PSD.

Materialul video integral il puteti vedea pe site-ul bittv.info.

PULSUL ZILEI

Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027. Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea

Pensiile românilor ar urma să fie indexate de la 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost menținută la 81 de lei. Programul de guvernare pentru perioada 2026–2028 prevede reluarea indexării, însă procentul...

CJ Iași aprobă un centru pentru victimele violenței domestice. Investiție de peste 2,5 milioane de lei

Un nou centru pentru victimele violenței domestice ar urma să fie amenajat la Iași printr-o investiție de peste 2,5 milioane de lei. Proiectul a fost aprobat în ultima ședință ordinară a Consiliului Județean. Consiliul Județean Iași a aprobat, în ultima...

Doar 17 dintre cei 327 de candidați la șefia școlilor din Iași și-au făcut publice numele. „Nu am nimic de ascuns”

Dintre cei 327 de candidați validați pentru concursul de ocupare a funcțiilor de conducere din școlile ieșene, doar 17 au ales să nu își anonimizeze numele. Pe listele publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, majoritatea candidaților sunt identificați...

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
93%
7.9m/s
100%
lun
14 °
mar
17 °
mie
15 °
J
15 °
vin
14 °

Niciun articol afișat