Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste ar putea salva, la momentul actual, industria cărții

 COMUNICAT DE PRESĂ

Dan Lungu, senator USR de Iași, propune Ministerului Culturii drept soluție pentru salvarea industriei cărții din România finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste, prevăzut în Legea 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise. Aceste fonduri ar da atât o mână de ajutor financiară editurilor, ferindu-le de colaps, cât și un plus de carte nouă pentru bibliotecile din orașele și satele țării, care nu au mai primit cărți de perioade îndelungate.

Propunerea a apărut în contextul afirmațiilor reprezentanților Asociației Editorilor din România care susțin că, în perioada de carantină, piața a scăzut cu 70%, după ce librăriile au fost închise și doar un procent de maximum 10% dintre clienții librăriilor au migrat către online. Așadar, activitatea editurilor aproape a încetat, multe dintre acestea închizîndu-se sau pregătindu-se să o facă. Totodată, întrucât inclusiv salonul internațional de carte Bookfest a fost anulat, iar presiunea pentru reprezentanții editurilor de a publica noi titluri a dispărut, noile apariții ale editurilor fie deja s-au suspendat, fie urmează să o facă.

„Am somat, în repetate rânduri, Ministerul Culturii să aloce bani pentru Programul național de achiziție de cărți și reviste. De ani buni, tot mi se răspunde faptul că pentru aceste achiziții se alocă zero lei și că desfășurarea programului e amânată, deși finanțarea lui este prevăzută în lege; anul trecut, la o ultimă întrebare adresată Ministrului Culturii care viza acest subiect, nici măcar nu mi s-a mai răspuns. Nici Ministerul și nici Uniunea Scriitorilor din România nu vin cu propuneri coerente, cu un plan sigur de sprijin pentru autori, respectiv pentru editori și librari. Fiecare este lăsat pe cont propriu – aceasta pare să fie politica culturală a momentului. Azi e ziua internațională a cărții și drepturilor de autor, precum și ziua bibliotecarilor în România. Dacă ne uităm la ce se întâmplă cu industria cărții și cu bibliotecile, e mai degrabă o zi de doliu.

Soluția mea este să ne reamintim de acest program util și să-i alocăm fonduri pentru ca lanțul cultural autor – editor – librar să se dezmorțească și, totodată, să participe și la îmbunătățirea fondului de carte al bibliotecilor. Cu ocazia vizitelor făcute în satele ieșene în cadrul proiectului lansat prin cabinetul meu parlamentar, Până hăt de carte!, am constatat că există biblioteci la sate care nu au mai primit o carte nouă tocmai din anii ’90, adică de 30 de ani! Acest program ar veni în sprijinul tuturor creatorilor din domeniu și, de pe urma lui, ar beneficia înainte de toate și cititorii.

Nu este prima dată când piața de carte traveresează o perioadă neagră și știm ce urmează dacă nu facem nimic – multe edituri vor dispărea și astfel consumul cultural se va prăbuși din nou. Putem evita asta și legea vine în ajutorul nostru. Trebuie doar să o punem în aplicare și să nu ignorăm cultura, încă o dată, așa cum am făcut-o ani la rând”, a declarat Dan Lungu, senator USR.

Ultima întrebare care vizează acest program, adresată Ministrului Culturii în anul 2019 poate fi consultată aici: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20lungu%20dan%202444%20a%20in.pdf

 

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.6 °
89%
0.2m/s
20%
D
17 °
lun
18 °
mar
10 °
mie
11 °
J
9 °

Niciun articol afișat