De azi a început Postul Crăciunului. Tradiţii şi obiceiuri

De astăzi, 15 noiembrie, începe în mod oficial Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Domnului, perioadă care va dura 40 de zile, până pe 24 decembrie, în ziua de Ajun. Astfel, această perioadă este menită, potrivit învăţăturilor ortodoxe, să ne detoxifice atât trupul, dar mai ales sufletul de necurăţiile lumeşti şi să putem primi pe deplin lumina Naşterii Domnului, început al renaşterii noastre sufleteşti. Timp de 40 de zile, creştinii respectă o serie de reguli, cele mai cunoscute fiind abţinerea de la alimente „de dulce”, precum lactatele, produsele din carne, ouă, dar chiar şi fără ulei sau vin în zilele de miercuri sau vineri. În plus, conform canoanelor ortodoxe, Biserica subliniază şi că mâncărurile gustoase sau cele care ne fac o plăcere deosebită pot fi considerate „de dulce”, la fel cum mâncatul peste măsură, chiar şi a produselor considerate de post, nu ne face buni creştini.

Postul Crăciunului nu este însă considerat unul extrem de aspru. Astfel, în weekend-uri este dezlegare la peşte, iar în zilele de marţi şi joi este dezlegare la untdelemn şi vin. Cu toate acestea, în această perioadă nu se mai fac nunţi şi nici petreceri până după Anul Nou.

Tradiţii şi obiceiuri

Lumea satului românesc abundă de tradiţii şi obiceiuri, mai ales în apropierea Crăciunului. Astfel, potrivit credinţelor populare, în prima zi de post, în funcţie de zona ţării, există numeroase rituri de purificare, ritualuri care încep încă de ziua de Lăsatul secului. În unele zone ale ţării există obiceiul aruncării resturilor de la cina de duminică, cu bucate „de dulce”, spre răsărit, pentru păsările cerului. De asemenea, în prima zi de post se spală toate vasele folosite şi trebuie aşezate cu gura în jos pentru a goni spiritele care vor să intre în casă. În multe gospodării chiar se schimbă complet oalele, fiind coborâte din pod cele în care s-au preparat doar bucate de post.

Tot astăzi, în zona rurală, mai ales de munte, există obiceiul spălării ritualice a cămăşilor, feţele de masă şi aşternuturilor, iar ciobanii ţin posturile să nu li se prăpădească turma şi să fie feriţi de fiare sălbatice. Tot în lumea satului se crede că fetele bătrâne, nemăritate, care ţin post negru în prima zi de post se vor căsători în următorul an, după Paşte.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani: Trei săptămâni în Europa, o experiență pentru viață! Valencia, aventura Erasmus+ care deschide drumuri spre viitor! – FOTO

C.P. TREI SĂPTĂMÂNI ÎN EUROPA, O EXPERIENȚĂ PENTRU O VIAȚĂ! Valencia, aventura Erasmus+ care deschide drumuri spre viitor! Cum ar fi să înveți meseria într-o companie europeană, să descoperi locuri spectaculoase, să cunoști oameni și culturi noi și să...

Îngrijirea părinților, muncă plătită: pensionarul poate alege o indemnizație lunară sau angajarea copilului de primărie

Îngrijirea unui părinte bolnav îi poate obliga pe copii să renunțe la serviciu, pierzând atât salariul, cât și anii de contribuție pentru propria pensie. Legea permite însă, în anumite condiții, ca fiul sau fiica să fie angajat de primărie ca...

Peste 100 de parchete mici vor fi comasate. Ministrul Radu Marinescu: „Măsura va duce la economii de aproape 80 de milioane de lei”

134 de parchete mici din ţară vor fi comasate cu unităţile mai mari, din reşedinţe de judeţ, pentru eficientizarea muncii procurorilor şi realizarea de economii la Ministerul Public, anunță ministrul Radu Marinescu. Comasarea ar urma să ducă la desfiinţarea...

Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectați de scumpirea îngrăşămintelor. Jumătate din sumă, din fonduri europene

Ministerul Finanţelor anunţă că a avizat un sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor. Proiectul Ministerului Agriculturii privește compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu. Sprijinul...

Femeile însărcite au dreptul la însoțitor în timpul nașterii. Legea a fost promulgată de președinte

Femeile însărcinate au dreptul de a fi însoțite la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional. Legea votată de toate partidele din țară a fost promulgată, miercuri, de președintele Nicușor Dan,...

Scandal pe gunoiul ieșenilor! Primarii cer demisia șefilor ADIS și amenință că vor scoate comunele din Asociație. „Nu-i mai lăsăm în localitate”

Revoltă a primarilor din Iași împotriva șefilor Asociației care se ocupă de gestionarea deșeurilor din județ. Primarii acuză întârzierea licitației pentru noul contract de colectare și transport al deșeurilor, care trebuia să introducă facturarea individuală la cetățeni. Ei incriminează...
Paşcani
ploaie ușoară
7.9 ° C
7.9 °
7.9 °
91%
2.7m/s
100%
J
12 °
vin
22 °
S
8 °
D
7 °
lun
10 °

Niciun articol afișat