Demersuri pentru un nou sediu de primărie, la Miroslovești

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Se fac demersuri pentru un sediu nou de primarie in comuna Miroslovesti. In sedinta de Consiliu Local ce a avut loc luni, 6 decembrie, a fost aprobat raportul de evaluare al terenului unde va fi construita noua cladire. Este vorba despre un imobil privat peste drum de actuala primarie, cu o suprafata totala de peste 5.000 de metri patrati.

Desi expertul autorizat care a facut evaluarea a stabilit valoarea terenului si a constructiilor de acolo la suma de 94.030 lei, administratia locala a negociat cu proprietarul si au cazut de comun acord pentru suma de 18.000 euro, bani ce vor fi dati de la bugetul local.

Constructia noului sediu al primariei Miroslovesti ar urma sa fie asigurata din fonduri de la Compania Nationala de Investitii. Administratia locala se pregateste pentru a depune un proiect in acest sens.

De precizat este faptul ca actualul sediu, de langa caminul cultural, ar fi fost construit in urma cu circa jumatate de secol.

 

PULSUL ZILEI

După șase ani de risipă, urmează împrumuturi de 40 mil. lei și vânzarea averii Pașcaniului. Primarul Pintilie spune că are nevoie de bani pentru...

Anunț bombă din partea primarului Pașcaniului, Marius Pintilie, chiar înainte de a pleca în concediu de odihnă. Într-o postare pe rețelele de socializare, edilul a spus că municipalitatea ar urma să se împrumute cu 40 mil. de lei pentru...

Aparatură medicală nouă și performantă la Spitalul din Târgu Frumos! Proiectul finanțat prin Programul Sănătate a fost finalizat cu succes!

Comunicat: Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos anunță finalizarea proiectului „Investiții în infrastructura ambulatoriului din cadrul Spitalului de Boli Cronice «Sfântul Ioan» Târgu Frumos” – Cod SMIS 333880Spitalul de Boli Cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos, în calitate...

TIR încărcat cu plase de sârmă, răsturnat pe E85. Șoferul, scos dintre fiarele camionului

În jurul orei 12:15, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în comuna Săbăoani, unde un autotren încărcat cu plase sârmă a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.La locul evenimentului au fost...

Deputatul Sorin Năcuță: Comisia Europeană a aprobat renegocierea PNRR!

În timp ce la Bruxelles, Guvernul condus de Ilie Bolojan obține renegocierea PNRR, la București, Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota reformele asumate de România, pentru că nu este la guvernare. Guvernul condus de Ilie Bolojan a împins...

Contracte de închiriere și două taxe anuale, în cimitirul vechi și cel nou din Pașcani

Pășcănenii au la dispoziție doar câteva zile, până pe 23 iulie a.c., pentru a analiza și a trimite propunerile de completare sau modificare a noului proiect de regulament privind administrarea cimitirelor din municipiu. Documentul a fost postat pe site-ul Primăriei...

GRAMPET Group și noua generație a industriei feroviare românești

Proiectele derulate la RELOC Craiova și Electroputere VFU Pașcani nu modernizează doar transportul feroviar. Ele schimbă încrederea României în capacitatea ei de a construi. Sunteți cunoscut ca un om care a avut constant încredere în potențialul industriei feroviare românești. Ce înseamnă...

Servicii medicale complete pentru întreaga familie, la Centrul Medical Unescu din Pașcani (P)

Fie că este vorba despre un control de rutină, o investigație sau un consult de specialitate, accesul rapid la servicii medicale poate face diferența. La Centrul Medical Unescu din Pașcani, pacienții pot găsi într-un singur loc consultații, investigații și tratamente...

Acțiune de dezinsecție amânată

Societatea locală de salubritate a anulat o acțiune de dezinsecție programata pe 13 iulie a.c. din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Iată anunțul In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de...

 A început asfaltarea nodului turbion A7-A8 de lângă Pașcani

UMB, constructorul lotului Mircești – Pașcani al Autostrăzii Moldovei (A7), a început așternerea asfaltului în zona nodului rutier de tip turbion de la sud de Pașcani, punctul în care se vor intersecta autostrăzile A7 și A8. Este prima etapă de asfaltare...
Paşcani
cer acoperit de nori
22.2 ° C
22.2 °
22.2 °
78%
3.7m/s
100%
mar
22 °
mie
34 °
J
30 °
vin
30 °
S
31 °

Niciun articol afișat