Depuneri de coroane şi muzică de fanfara la Paşcani, de Ziua Eroilor

Pregătiri pentru Ziua Eroilor care în acest an va fi sărbătorită maine, pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Activităţi cu depuneri de coroane sunt în toate oraşele, acolo unde se află un monument al eroilor.

La Paşcani, momentul cu depuneri de coroane va începe de la ora 8.30 cu Monumentul de la Biserica din Lunca Paşcani, urmând apoi, toate suburbiile şi monumentele din Paşcani.

De la orele 11.30 la Biserica “Înălţarea Domnului” din Paşcani, la Capela, va avea loc o slujba religioasă apoi, fanfara “Trubadurii” de la Casă de Cultură “Mihail Sadoveanu” Paşcani, va intona Imnul României şi Imnul Eroilor.
Activitatea se va încheia cu alocuţiuni ale reprezentanţilor autorităţilor publice.
Depuneri de coroane vor avea loc şi la Târgu Frumos şi Hîrlău, dar şi în comună Miroslovesti.

8.30 – Monument Biserica Lunca
9.00 – Monument Biserica Blăgeşti
9.30 – Monument Biserica Sodomeni
10.00 – Monument Biserica Gastesti
10.30 – Troiţă cartier Fântânele
11.00 – Monument str. Ştefan cel Mare
11.10 – Monument Biserica Sfinţii Voievozi
11.30 – Monument Biserica Înălţarea Domnului

PULSUL ZILEI

Echipa Ambasadorilor Juniori de la „Miron Costin” organizează o simulare a alegerilor europarlamentare. Elevii sunt așteptați la vot

Echipa Ambasadorilor Juniori ai Liceului Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în calitate de reprezentanți ai Programului Școli Ambasador a Parlamentului European (EPAS), anunță deschiderea oficială a campaniei pentru simularea scrutinului europarlamentar. Acest exercițiu democratic are ca scop familiarizarea tinerilor cu mecanismele electorale...

„Lumea minunată a copilăriei” revine la Târgu Frumos cu o nouă ediție

Copiii din Târgu Frumos vor avea parte și în acest an de o zi plină de spectacole, jocuri și surprize de Ziua Copilului, ce va fi marcată duminică, 31 mai. Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință, suma de...

Cros caritabil la Pașcani: alergi pentru sănătate și ajuți trei copii rămași fără părinți

Sportul și solidaritatea se întâlnesc luna aceasta la Pașcani, într-un eveniment caritabil organizat de Cercetașii Centrului Local „Crinii”. Pe 24 mai 2026, în Parcul Peștișorul va avea loc crosul „Alerg pentru mai bine”, o acțiune prin care participanții sunt...

Centru de zi pentru copii și părinți la Miroslovești. Investiția este finalizată – FOTO

Un centru de zi destinat copiilor și părinților din comuna Miroslovești urmează să fie deschis în perioada următoare, în apropierea sediului Primăriei. Investiția, realizată printr-un proiect finanțat de Ministerul Muncii, este finalizată, iar în această perioadă sunt făcute ultimele...

Spitalul Municipal din Pașcani caută de urgență medic cardiolog

Spitalul Municipal din Pașcani caută de urgență medic cardiolog, chiar și prin contract de prestări servicii. Anunțul a fost repostat pe site-ul instituției după un recent eveniment tragic, în care un bebeluș a murit la două zile de la naștere...

Consilierii locali, cu ochii pe mașinile de la ECOSERV: GPS-ul și foile de parcurs, la control

Una dintre mașinile societății locale de salubritate ar urma să fie supravegheată prin GPS. De asemenea, directorul unității ar urma să prezinte foile de parcurs și consumul de combustibil de anul trecut, când a fost achiziționată, și până în...

„Primii pași pentru repararea „pasajului Peștișorul”, după trei ani de bâlbâieli

După trei ani de așteptări și încercări de pasare a responsabilităților, administrația locală din Pașcani face primul pas concret pentru repararea "pasajului Peștișorul" - podul peste calea ferata. La propunerea edilului, legislativul local a aprobat alocarea sumei de 135.000 lei...

Accident rutier mortal la Lespezi. Un bărbat de 55 de ani și-a pierdut viața – FOTO

IPJ Iași: La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DJ208, în localitatea Lespezi a avut loc un accident rutier. Din verificările efectuate, a...

Apel umanitar pentru un tânăr din Ciohorăni care luptă cu boala Lyme

Un tânăr de 37 de ani din comuna Ciohorăni trece printr-o luptă grea pentru sănătate și cere ajutorul oamenilor pentru a putea continua tratamentele de recuperare. Andrei-Ionel Sârghie a fost diagnosticat cu boala Lyme, provocată de o înțepătură de...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Premierul demis Ilie Bolojan se ține cu dinții de scaun

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Premierul demis Ilie Bolojan se ține cu dinții de scaun, investiții de miliarde de euro pentru regiunea Moldovei sunt în pericol Până la sfârșitul lunii mai 2026, instituțiile statului român trebuie să încheie contractele pentru proiectarea și...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.4 ° C
10.4 °
10.4 °
93%
6.3m/s
100%
mie
11 °
J
17 °
vin
20 °
S
23 °
D
19 °

Niciun articol afișat