Deputatul, Bogdan Cojocaru: Administrație PNL – un exemplu de așa NU. Pașcaniul nu este taraba nimănui.
Pășcăneni condamnați la poluare și noroaie
Este greu de crezut că în anul 2026, într-un municipiu, autoritățile locale nu pot asfalta străzile de pământ.
Și nu pentru că nu ar fi fonduri disponibile, ci pentru ca Primăria nu e în stare să le acceseze.
✔️Dar, ce le transmite primarul oamenilor care respiră praf și merg prin noroaie: anul acesta a fost ratat, dar mai vedem la anul, și la anul și tot așa. Pășcănenii nu mai au răbdare și, pe bună dreptate, cer condiții civilizate de trai, cer să iasă din noroaie. Se poate în comunele din jurul Pașcaniului, dar nu și în municipiu.
❗️Incapabilă să atragă fonduri nerambursabile pentru asfaltări, administrația locală a scos acum Pașcaniul la tarabă. Primarul Marius Pintilie a pus ochii pe avutul pășcănenilor și vrea să vândă municipiul la bucată. Nu cred că aceasta este soluția. Există fonduri europene, programe guvernamentale care pot fi accesate. Trebuie să vrei și să poți!
