Aproape jumătate din sumă a fost deja achitată autorităților locale pentru lucrările executate. Se lucrează în special la extinderea rețelelor de apă și canalizare și la modernizarea de străzi, drumuri comunale și județene.
Partidul Social Democrat a susținut dezvoltarea comunităților locale de fiecare dată când a fost la Guvernare. Este deosebit de important să avem condiții civilizate de trai în toate localitățile din județul nostru. În ultimii ani au fost făcute progrese majore în ceea ce privește modernizarea infrastructurii, fie că discutăm despre apă și canalizare, creșe, școli sau dispensare. Vom continua să susținem proiectele dezvoltate de primării prin care se aduce plus valoare în comunități.
Concret, la nivelul județului Iași au fost semnate 124 contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, cu o valoarea de aproape 1,49 miliarde lei. Aproape 750 milioane lei au fost achitate, diferența urmând a fi plătită în funcție de modul în care avansează lucrările.
De asemenea, la nivelul județului Iași există semnate 11 contracte de finanțare pentru obiective din categoria sistemelor de distribuție a gazelor, în valoare de peste 287 milioane lei. Pentru aceste investiții a fost achitată o sumă de aproximativ 64 milioane lei. (P)
Bogdan Cojocaru – deputat PSD, presedinte PSD Iasi