Dezbatere la Primăria Hârlău

Ieri, la Primăria oraşului Hârlău, începând cu orele 10.00, a avut loc o dezbatere organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă, Iaşi pe tema managementul stresului, la activitate participând administratorii unor societăţi comerciale de pe raza oraşului Hârlău.
Scopul întâlnirii de ieri a urmărit informarea, instruirea şi dezbaterea unor aspecte legate de sarcinile şi atribuţiile de serviciu ale angajaţilor, deoarece se întâlnesc frecvent abateri de acest gen, care generează factori de stres la locul de muncă.

Reprezentantul Inspectoratului teritorial de muncă din Iaşi a precizat că de multe ori angajaţii primesc şi alte sarcini decât cele pentru care sunt pregătiţi profesional sau care nu apar în fişa postului. Spre exemplu, unui mecanic i se poate cere să facă şi activităţi care ţin de domeniul unui electrician, în timp ce legea spune că pentru fiecare domeniu de activitate este necesară instruire de specialitate.

În replică, administratorii de firme consideră că aceste prevederile legale nu se pot respecta în proporţie de 100%, deoarece există situații de moment, care trebuie rezolvate totuși de cineva.

O altă problemă adusă în discuţie a fost verificarea stării de sănătate a personalului, prin controalele periodice, deoarece în ultima perioadă, numărul accidentelor la locul de muncă sunt din ce în ce mai multe, fiind provocate de starea de sănătate a angajatului şi dar şi de condiţiile de muncă pe care acesta le are.
A fost adus în discuţie un caz din învăţământ în care, din cauza stresului, după afişarea listelor cu salariile micşorate, 3 profesori au murit.

Stresul este un element foarte important care poate afecta angajații la locul de muncă, iar în cadrul dezbaterii au fost prezentate exemple elocvente, care demonstrează că poate fi afectată nu numai capacitatea de lucru, ci şi starea de sănătate.
Proprietarul unei afaceri povesteşte că după o descindere a Corpului de control la care au participat şi mascaţii, o angajată, din cauza stresului, a uitat cum o cheamă şi când a fost întrebată în ce an s-a născut, a răspuns că este născută în ’80, ceea ce înseamnă fals în declaraţii.

Menţionăm că întâlnirea a avut caracter preventiv, pe parcursul ei fiind explicate regulile esenţiale legate de Codul Muncii, care trebuie aplicate obligatoriu, mai ales când se referă la stresul ce poate fi produs prin diferite mijloace angajaţilor, la locul de muncă. La final, pentru alte informaţii suplimentare, participanţii au primit materiale informative din partea Agenţiei Europene de Securitate şi Sănătate în Muncă.

PULSUL ZILEI

Deputatul Sorin Năcuță:Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE!

Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE! S-au semnat : - toate contractele de achiziție pentru dotarea Armatei Române și MAI; - contractele de proiectare și execuție pentru două tronsoane din Autostrada A8: Moțca - Pașcani - Târgu Frumos și Lețcani - Iași; -...

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...

Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el...

PSD Pașcani: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani

Comunicat: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani Organizația PSD Pașcani, împreună cu echipa de tineret din cadrul TSD Pașcani, invită copiii și părinții din municipiu să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 – pe zona județului nostru- a fost semnat

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 - pe zona județului nostru- a fost semnat. Pentru Iași, nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre pași concreți. Tronsonul Lețcani – DN24 va însemna: ✔️ conectare mai rapidă ✔️ trafic mai fluid în...

Excursii școlare de neuitat cu Aliseb Tours România (P)

Cu Aliseb Tours, fiecare excursie școlară devine o lecție de viață, o aventură plină de zâmbete și descoperiri.Organizăm excursii școlare și tabere educaționale asigurand transport cu autocare moderne proprii, la cele mai înalte standarde de confort – 4****, pentru ca elevii și profesorii...
Paşcani
cer fragmentat
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
52%
1.5m/s
100%
S
17 °
D
19 °
lun
19 °
mar
21 °
mie
23 °

Niciun articol afișat