back to top
luni, decembrie 29, 2025
2.5 C
Paşcani
Login

Discutii pentru transformarea sediului PNL Paşcani în bibliotecă

Organizaţia PNL Paşcani analizează posibilitatea de a se muta într-un sediu nou, cel mai probabil pe actuala locaţie a Muzeului Municipal. Subiectul a fost pus în discuţie la solicitarea Bibliotecii Municipale instituţie care are interesul să îşi extindă depozitele de carte. Cele două sedii sunt despărţite doar de un perete la mezaninul blocului G1A de lângă Primărie.

Conducerea Bibliotecii a făcut o solicitare în acest sens, de câteva luni de zile, pentru a avea unde să îşi depoziteze aproape jumătate din fondul de carte rămas la sediul vechi, într-o clădire degradată şi rămasă fără încălzire. Este vorba de aproape 70 000 de mii de volume şi publicaţii, iar sediul PNL se potriveşte foarte bine pentru extinderea depozitelor de carte. Iniţial s-a discutat despre posibilitatea de a fi aduse la subsolul Primăriei, dar locaţia nu este potrivită din cauza umidităţii.

Întrebat dacă va da curs acestei cereri preşedintele organizaţiei, Marius Pintilie a spus că interesul public are prioritate şi că va analiza acesta problemă.

Dacă liberalii vor fi de acord colecţiile muzeale ar urma să fie expuse cel mai probabil la Casa de Cultură. Măsură este provizorie, câţiva ani de zile, având în vedere că după finalizarea lucrarilror de reabilitare, Palatul Cantacuzino va fi transformat în sediul Muzeului Municipal Paşcani. Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu s-a mutat în sediul nou la începutul acestui an.

 

PULSUL ZILEI

La ce nivel a ajuns datoria guvernamentală a României

Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie, până la 1.095 miliarde lei, de la 1.084 miliarde de lei, în luna precedentă, conform AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 58,9%, de la...

Sfântul Ștefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost primul martir creștin şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni şi au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autorităţile iudaice, deschizând drumul unui impresionant şir de...

Decizie revoltătoare a Guvernului. Se taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA

Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei. Prin Ordonanța...

Fără șantiere deschise în 2026 pe A8. „Un an al proiectării”

Aproape 96 kilometri din cei 146 de kilometri de autostradă deschiși în România în 2025 sunt pe direcția Moldovei, pe autostrada A7, potrivit unei analize publicate pe Facebook de Adrian Covăsnianu, expert în infrastructura rutieră. Datele arată că aproximativ...

Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatul USR Cezar Drăgoescu, îi scutește unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de...

Tradiții în Ajunul Crăciunului: Ce obiceiuri sunt în diferite regiuni ale țării

Luna decembrie este în sine o întreagă sărbătoare, vestind apropierea Crăciunului cu diverse colinde, miros de brad şi arome de cozonaci, dar mai ales prin gesturi simbolice care nu sunt alese la întâmplare, ci după cum spune tradiţia bine...

Ce a rămas de construit pe Autostrada Moldovei, după inaugurarea celor 50 de kilometri până la Adjud

2025 se încheie pentru infrastructura mare din România cu încă 146 de kilometri de drum de mare viteză dați în trafic. Marți, 23 decembrie, s-au deschis încă 50 de kilometri de autostradă. Astfel, se poate circula pe A7 de...

Niciun articol afișat