Din cei 132,4 km de autostradă rămaşi să fie finanţaţi prin PNRR, doar 45,9 km vor fi gata până pe 31 august, data limită. Restul de 86,5 km – până la sfârşitul anului, susţin autorităţile. CNAIR: „Se va plăti prin PNRR ce s-a făcut până pe 31 august. Restul, din buget de stat”. Promisiunile sunt tratate cu neîncrederea de Asociaţia Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările şi crede că, fără finanţare europeană, lucrările vor întârzia.
Ceasul ticăie în gol pentru două din ultimele trei tronsoane rutiere finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR): orice s-a întâmpla, nu au nicio şansă să fie finalizate până pe 31 august 2026, dată la care se opresc finanţările prin acest mecanism european.
Cu un finiş „la fotografie”, o parte din tronsonul Adjud – Paşcani din Autostrada Moldovei (A7) va fi inaugurată pe 31 august sau 1 septembrie, conform datelor oferite News.ro de Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Tronsonul Paşcani – Bacău (A7) şi segmentul care include tunelurile dintre Margina şi Holdea (autostrada Bucureşti Nădlac – A1) vor fi gata la sfârşitul anului, susţine el.
Un termen optimist, spun reprezentanţii organizaţiei Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările. Ei se tem că, fără dinamica impusă de finanţarea europeană, va începe o etapă a tergiversărilor.
Care sunt ultimele tronsoane în execuţie, finanţate prin PNRR
Pe 28 octombrie 2021, Consiliul Uniunii Europene aproba Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Scopul era „de a oferi sprijin pentru investiţii şi reforme esenţiale în vederea redresării sustenabile şi pentru ameliorarea rezilienţei economice şi sociale a statelor membre UE. La finalul perioadei de investiţii, economiile şi societăţile europene vor fi mai bine pregătite pentru provocările şi oportunităţile tranziţiilor verzi şi digitale”, conform Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
