Doi bătrâni au fost la un pas să ardă de vii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Doi bătrâni au fost la un pas să ardă de vii în prag de sărbători. Aceştia se aflau în casă, când, în urmă unui scurt circuit întreaga locuinţă s-a aprins. Cei doi soți au scăpat ca prin minune însă întreaga lor agoniseală s-a făcut scrum.
Doi bătrâni, soţ şi soţie din Muncelul de Sus au fost la un pas să ardă de vii în incendiul izbucnit la locuinţa acestora. Ei au ajuns la Spitalul din Paşcani intoxicaţi cu fum şi arsuri pe spate.
Nefericitul eveniment a avut loc noaptea trecută în jurul orei 00:22, iar pentru stingerea focului au intervenit două echipaje de Pompieri din Paşcani. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurt circuit la reţeaua de energie electrică.

În incendiu au fost distruse electrocasnicele, mobilierul şi materialele textile care se aflau în casă. De asemenea acoperişul locuinţei a fost distrus în totalitate, valoarea prejudiciului ridicându-se la 80 mii lei.

Şi o fetiţă de 5 ani din Vânători a ajuns la CPU cu arsuri la picioare cauzate de contactul cu un lichid fierbinte. După dezinfectarea rănilor copilul a fost transferat la Spitalul Sf. Maria din Iaşi pentru tratament de specialitate.

PULSUL ZILEI

Cupa „Dan Sălceanu” la Pașcani, a XIV-a ediție. Competiția va avea loc pe 19 septembrie 

Eveniment sportiv cu tradiție la sfârșitul acestei săptămâni la Pașcani. Sâmbătă, 19 septembrie, va avea loc ce a de XIV-a ediție a Cupei „Dan Sălceanu”, la fotbal, la baza sportivă CSM Pașcani.  Competiția este dedicată copiilor pasionați de fotbal din...

Cât mai durează până va fi deschis bazinul de înot de la Pașcani 

Bazinul de înot din Pașcani este finalizat de mai bine de un an, însă data la care va putea fi deschis pentru public rămâne incertă. Conducerea Clubului Sportiv Municipal spune că mai sunt de făcut demersuri, iar una dintre...

Cadrele didactice pensionare și cuplurile de aur, premiate la Pașcani. Pe 1 octombrie, va fi cea de-a XX-a ediție a „Domnilor Profesori, cu dragoste!”

16 cadre didactice care s-au pensionat în ultimul an școlar vor fi premiate de administrația locală din Pașcani. Evenimentul „Domnilor profesori, cu dragoste” ajunge anul acesta la cea de-a XX-a ediție și va avea loc joi, 1 octombrie, de...

Începe Festivalul „Toamnă în Pașcani”. Restricții de circulație pe strada Ștefan cel Mare

Pașcaniul începe să intre în atmosfera de sărbătoare. De vineri după-amiază, 18 septembrie, în Piațeta din fața Primăriei începe o nouă ediție a Festivalului tradițional „Toamnă în Pașcani”. Pregătirile sunt în toi, iar joi, 17 septembrie, în oraș au ajuns...

O seară de stand-up comedy, la Pașcani. Doru Ivanov, finalist iUmor, urcă pe scenă la CAF Coffee Addict

Pașcănenii care vor să încheie weekendul cu o porție bună de umor sunt așteptați, pe 4 octombrie, la o seară de stand-up comedy. Doru Ivanov, finalist al emisiunii iUmor România, vine la CAF Coffee Addict pentru un show live. Evenimentul...

O nouă campanie de donare de sânge, la Pașcani. Un gest simplu poate însemna o șansă la viață

Pașcănenii sunt chemați din nou să doneze sânge. O nouă colectă va fi organizată pe 20 octombrie 2026, la Centrul Local de Recoltare a Sângelui din Pașcani. Campania se adresează tuturor persoanelor care sunt sănătoase și îndeplinesc condițiile pentru donare....

Polițiștii din Hârlău, acțiune preventivă în școlile din zonă – FOTO

IPJ Iași: În ziua 16 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliției Oraşului Hârlău și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, au organizat o acțiune pentru creşterea gradului de siguranţă...

Un mare brand dispare din România. O nouă siglă va apărea pe magazinele din toată țara

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o schimbare de brand pentru magazinele Carrefour din România pe care le-au preluat recent, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro. Potrivit surselor citate de publicație, proprietarii Dedeman au apelat la o agenție importantă de...

MAI face angajări: peste 3.600 de posturi scoase la concurs pentru viitorii polițiști, jandarmi și pompieri

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs 3.640 de locuri în școlile postliceale pentru formarea agenților de poliție, agenților de poliție de frontieră și a subofițerilor de jandarmi și pompieri. Candidații care vor să urmeze o carieră în structurile Ministerului...

Val de aer polar peste România. Temperaturile scad și cu 15 grade de la o zi la alta. Unde vin ninsorile

Un val de aer rece de origine polară va ajunge săptămâna viitoare în România și va aduce o răcire accentuată a vremii. Marți și miercuri, 22-23 septembrie, temperaturile ar putea scădea chiar și cu 10-15 grade de la o...
Paşcani
nori împrăștiați
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
60%
1.4m/s
0%
J
19 °
vin
26 °
S
23 °
D
24 °
lun
21 °

Niciun articol afișat