Două zile grandioase la Bâlciul de Sfântul Ilie, de la Lespezi – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Două zile de sărbătoare în comuna Lespezi, unde s-a desfășurat tradiționalul Bâlci de Sfântul Ilie, de această dată în perioada 19–20 iulie. Evenimentul a atras un număr record de participanți din întreaga zona a Pașcaniului, iar majoritatea dintre aceștia au spus că a fost cea mai frumoasă ediție din ultimii ani.

Deschiderea din prima zi a fost făcută de artistul, Cristinel Iordăchioaia și primarul, Lucian Marcu.

Spectacolul a început cu tineri talentați din localitățile din zona Pașcaniului, dar și din Târgu Frumos.

Printre momentele copiilor, au adus voie bună și o suită de artiști consacrați, precum Margareta Clipa, Ghiorghiță Rotaru, Cristinel Iordăchioaia precum și Ansamblul folcloric Străjerii Dolheștii Mici.

În a doua zi de sărbătoare, duminică, chiar de Sfântul Ilie, programul a fost deschis cu discursurile oficialităților locale și județene, veniți să fie aproape de comunitate.

Apoi, au fost premiate cuplurile de aur, care au aniversat 50 de ani de căsnicie, dar și elevii merituoși din comună, în semn de apreciere pentru rezultatele lor școlare.

În continuare, a început spectacolul pregătit cu momente care mai de care mai frumoase. Tineri talentați și artiști îndrăgiți i-au bucurat pe spectatori cu programul pus în scenă. Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Grigore Gherman, Ilie Caraș au fost printre cei care au asigurat distracția.

După lăsarea întunericului, sărbătoarea s-a transformat într-o discotecă în aer liber cu ajutorul lui Johnny Romano și Connect-R.

Zilele de distracție s-au terminat cu un grandios foc de artificii.

Televiziunea locală a transmis live în cele două zile de sărbătoare, iar spectacolele pot fi revăzute pe canalul de Youtube.

PULSUL ZILEI

Salarii mai mari la CSM Pașcani

Conducerea CSM Pașcani a aprobat majorarea salariilor personalului cu cca. 10%.„Era nevoie ca salariile de la CSM s-a fie aliniate cu cele din Primăria Pașcani. Consiliul de Administrație a aprobat noua grila de salarizare și modificarea bugetului iar documentele...

Consultații ORL gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P) – VIDEO

Vești excelente pentru pacienții care au nevoie de un consult ORL! 📢 Începând cu 1 iulie, la Centrul Medical Unescu, consultațiile ORL pot fi efectuate GRATUIT prin CAS, în baza unui bilet de trimitere. https://youtu.be/21TeLQYLjFc Veți putea beneficia de consultații decontate la: 👩‍⚕️...

Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani , locul 11 in topul liceelor din județul Iași, după rezultatele la Bacalaureat 2026

Ziarul de Iasi a publicat un top al liceelor din județul Iași, in funcție de rezultatele obținute la Bacalaureat. În topul respectiv sunt două școli din municipiul Pașcani locul 11 - Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani (Medie Bac: 8,51;...

Lucian Smeu este noul Director General al Electroputere VFU Pașcani, parte din Grampet Group

Grampet Group, grup feroviar și operator logistic privat, anunță numirea lui Lucian Smeu în funcția de Director General al Electroputere VFU Pașcani, una dintre cele patru uzine din portofoliul său industrial. Începând cu luna iulie, el va coordona activitatea companiei...

Târgul de Sântilie, la Pașcani

In perioada 17 -19 iulie a.c. la Pașcani va avea loc a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari intitulat „Târgul de Sântilie”. Evenimentul va avea loc pe strada Ștefan cel Mare si Sfânt. Deschiderea va avea loc, în ziua...

Petițiile la Poliția Locală vor fi înregistrate

Poliția Locală din Pașcani va înregistra sesizările primite de la cetățeni. Mai exact, fiecare petiție trimisă pe e-mail sau în scris va primi un număr de înregistrare pe baza căruia puteți urmări parcursul și modul de soluționare. Primarul...

Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026

Comunicat: Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani organizează o nouă sesiune de donare de sânge pe 21 iulie 2026 După interesul deosebit manifestat de comunitate la deschiderea Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani, activitatea de recoltare continuă prin...

Consilierul județean Mihai Dediu, despre investițiile din comuna Stolniceni-Prăjescu

Comunicac: Astăzi, în calitate de consilier județean și coordonator politic, am efectust o vizită de lucru și îndrumare în comuna Stolniceni-Prăjescu, o comunitate care demonstrează că dezvoltarea se construiește prin muncă, seriozitate și respect față de oameni. -Am avut bucuria...

Liceul Teoretic „Miron Costin”, cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani

Comunicat: Cu cel mai bun procent de promovabilitate din Municipiul Pașcani, 𝟗𝟖,𝟓𝟖%, avem cea mai bună carte de vizită pentru viitorii liceeni. Rezultatele inițiale ale Examenului de Bacalaureat 2026 vin să întărească...
Paşcani
cer acoperit de nori
14 ° C
14 °
14 °
82%
1.5m/s
100%
vin
25 °
S
28 °
D
23 °
lun
20 °
mar
25 °

Niciun articol afișat