DRAMĂ! Tanar din Deleni mort sub ochii tatălui în cumplitul accident de microbuz din Neamţ

Tânărul din Iaşi care şi-a pierdut viaţa în tragedia din judeţul Neamţ, unde un mi­crobuz s-a răsturnat într-un canal al râului Bistriţa adânc de şapte metri, a murit sub privirile tatălui, care se afla într-o maşină care circula mai în spate. Este vorba despre Constantin Savei – Lupu, în vârstă de 19 ani, cu domiciliuil în localitatea Deleni, lângă Hârlău.

În momentul în care microbuzul a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat în râul Bistriţa, tânărul din Iaşi se afla pe o bancă din lemn, în partea din spate a microbuzului. Acesta nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă şi ar fi murit înecat. În spatele microbuzului care s-a răsturnat în apele Bistriţei se afla un alt autovehicul în care se afla tatăl tânărului din Iaşi, Dumitru Savei – Lupu, în vârstă de 55 de ani. El se afla împreună cu alţi muncitori într-un alt microbuz, şi ei sunt cei care au sunat la numărul 112 pentru a primi ajutor, în jurul orei 00.45. De asemenea, în acelaşi accident au murit şi doi verişori ai tânărului Constantin, fiind vorba despre fiii surorii tatălui său.

În ceea ce-i priveşte pe cei doi ieşeni, tatăl şi fiul, aceştia erau plecaţi de o lună de zile la Arad. Ei lucrau la o firmă şi plantau copaci. Au plecat din Arad miercuri în jurul orei 15 şi se întorceau în judeţul Neamţ, urmând cel mai probabil ca zilele următoare să ajungă la Deleni, pentru a-şi petrece sărbătorile.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
cer senin
1.7 ° C
1.7 °
1.7 °
85%
1.9m/s
0%
lun
2 °
mar
11 °
mie
8 °
J
11 °
vin
20 °

Niciun articol afișat