Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a început vaccinarea vulpilor din judeţ în scopul eradicării turbării.
Campania de vaccinare se va efectua prin distribuire aeriană, de pe aerodromul Iaşi, iar în zonele din vecinătatea localităţilor prin distribuire manuală a momelilor vaccinale, informează conducerea instituţiei. Ultimul focar de rabie a fost înregistrat în judeţul Iaşi în luna iunie 2014. „Distribuţia manuală a momelilor vaccinale – 25 de momeli/km pătrat – se va efectua doar în zonele în care există vizuini, prioritare vor fi zonele din jurul localităţilor în care au fost confirmate cazuri de rabie şi zona împădurită de 500 de metri din jurul localităţilor, dar şi în jurul celorlalte localităţi, a lacurilor şi a drumurilor publice. Timp de aproape două săptămâni după distribuirea momelilor vaccinale trebuie restricţionată circulaţia liberă a câinilor şi pisicilor în zona respectivă, întrucât aceste animale reprezintă competitori pentru momeală. De asemenea, în zonele unde s-au administrat momeli, vânătoarea va fi interzisă timp de 14 zile de la distribuirea acestora”, a declarat medicul Gabriel Ciobanu, directorul executiv DSVSA.
Continuarea pe Ziarul de Iasi