O româncă are şanse reale de a face parte din administraţia locală într-un oraş cu peste 45 mii de locuitori din sudul Italiei la alegerile locale care au loc pe 5 iunie. Este vorba despre Elena Ciobanu, o femei puternică, ambiţioasă şi care a muncit mult pentru a ajunge aici. A luat decizia de a intra în politică în urma poveştilor auzite din partea conaţionalilor care se confruntă cu probleme de orice natură la primăria din Alcamo – Sicilia.
Femeia, născută în comuna Cristeşti are 44 ani, este căstătorită de la o vârstă fragedă, după cum spune ea, şi are un băiat. A plecat din ţară în urmă cu 14 ani pentru că a rămas fără loc de muncă, lucra la Inspectoratul de Protecţia Mediului Neamţ, serviciu considerat ca unul foarte sigur la acea vreme. Elena spune că în acel moment de instabilitate economică şi socială, a realizat că statul român nu mai prezenta garanţia de a asigura un viitor familiei.
Acum, “am ajuns la o anumită maturitate economică, socială tocmai pentru că am muncit mult alături de familia. Privind în urmă, mă consider o învingătoare. Am dobândit cetăţenia italiană, suntem o familie integrată cu o mare dragoste de România.” spune Elena Ciobanu
Are susţinere din partea românilor care locuiersc în Alcamo dar şi a italienilor care au îndrăgit-o imediat. Elena Ciobanu lucrează într-un local unde se fac produse de patiserie dar şi îngheţată, cea cu alune, primind şi medalia de aur pentru cel mai bun produs la un concurs specific.
Să aflăm mai multe despre Elena Ciobanu în cadrul unui interviu acordat pentru BIT TV.
Pentru început câteva cuvinte despre dv.?
Sunt născută în comuna Cristeşti, judeţul Iaşi într-o familie de oameni simpli, muncitori şi oneşti care mi-au oferit toată dragostea pe care un părinte o poate da unui copil. Am avut o copilărie fericită, senină, lipsită de griji. Tatăl meu a muncit întodeauna pentru a ne asigura tot ce ne trebuia. Mama a fost mereu cea care a organizat totul în casă, întrucât tata a muncit mereu în deplasare la CFR. Momentul când tată venea acasă, o dată pe lună, pentru mine şi fratele meu era sărbătoare.
În general am fost un copil bun, cu exepţia micilor năzbâtii pe care le face orice copil. Am fost destul de studioasă, îmi plăcea să învăţ, dar uneori o făceam şi de frică, mama îl lua pe „Sfântul Nicolae” din cui – nuieluşa cu care ne mai potolea.
Au fost întodeauna mândri de mine căci nu i-am dezamăgit. La şcoală tot timpul am fost pe podium. Am absolvit Liceul de Chimie Săruleşti în 1989 după care am fost repartizată la Oficiul PT; Gospodărirea Apelor din Piatra Neamţ. În 1990 m-am căsătorit. Am făcut acest pas la o vârstă fragedă, aveam doar 19 ani dar eram destul de responsabilă. Mă simţeam lipsită de apărare, singură în fiecare luna cu valiza după mine pentru a-mi cauta o gazdă. Aveam nevoie de un loc al meu. După patru ani s-a născut fiul nostru Ştefan-Alexandru. În acel moment am început să iau viaţă în serios, să realizez că aveam o responsabilitate enormă.
Înainte cu un an am fost desemnată să mă ocup de laboratorul de mediu din oraşul Roman.
Ce cuvinte vă descriu cel mai bine?
Sunt o persoană modestă, în general timidă, generoasă cu cei din jurul meu, o bună prietenă pentru cei care îmi stau aproape. Sunt foarte sentimentală, uneori visătoare dar în acelaşi timp o persoană determinată care nu renunţă uşor la ceea ce-şi propune.
Aţi decis să plecaţi din ţară. Cum s-a întâmplat? De ce?
În 2012 Ministerul Mediului a făcut o reducere de personal. Am fost printre personalul restructurat, dar în termen de o luna m-au chemat la muncă deoarece au realizat că prin plecarea mea, laboratorul de supravegerea factorilor de mediu din oraşul Roman a fost închis lăsând descoperită întreagă zonă. Am revenit ca liber profesionist, cu un contract de colaborare cu Inspectoratul de mediu din Piatra Neamţ. După trei luni am avut o mare surpriză şi anume aceea de a nu fi plătită pentru munca depusă pe motiv că autorizaţia de funcţionare nu a fost înregistrată la Camera de Comerţ. În acel moment am simţit că statul român nu mai prezenţa o garanţie pentru obiectivele mele.
În 2003 am rugat o prietenă care se află în Italia să mă ajute. În scurt timp mi-a telefonat iar într-o săptămâna trebuia să fiu acolo. A trebuit să închid magazinul ce-l aveam la Roman, să predau tot inventarul la inspectorat şi să-mi pregătesc valiza. A fost cumplit să mă despart de fiul mei care avea 7 ani.
Cum a fost la început în Italia? Cum v-aţi adaptat?
Începutul a fost greu. Nu a fost simplu să accept că trebuia să fiu la dispoziţia cuiva, să fac o muncă nouă.
Am început să lucrez având grijă de o bătrână. Sensibilitatea mea m-a ajutat să înţeleg că ceea ce făceam era un gest de umanitate. Într-o noapte, bătrânică a avut o hemoragie puternică, am găsit-o într-o baltă de sânge. Am liniştit-o, mi-am pus mănuşi şi am început să curăţ pe jos, apoi să o spăl. O imagine mi-a rămas întipărite în minte – după ce mi-am scos mănuşile, bătrânică mi-a luat mâinile şi mi le-a sărutat. M-a emoţionat până la lacrimi. Nu am abandonat-o. Am stat 11 luni până când s-a stins în urma acelei tumori.
Familia ei, fiul şi nora, doi profesori au decis să mă ajute ca să nu mai fac astfel de muncă deoarece au realizat că suferinţă pe care o văzusem m-a marcat mult. Am început imediat să lucrez la o fabrică de lapte, dar după două săptămâni am renunţat. Un ritm absurd, peste 12 ore de muncă fără pauză de masă.
Am lucrat apoi ca baby-sitter, am făcut curăţenie pentru o famile foarte bogată care a înţeles necesitatea mea de a avea documente. A început să mă recomande prietenilor, aveam de muncă foarte mult. Uneori mă întorceam acasă la miezul nopţii.
Am lucrat şi ca secretară la o sală de sport.
În anul 2006 am reuşit să am documente, nu mai eram clandestin. În acel moment am început să caut de muncă pe la pizzerii, patiserii şi după două luni m-am prezentat la un bar care avea nevoie de personal. Am început munca. Imediat proprietarii m-au îndrăgit pentru seriozitatea şi implicarea mea la locul de muncă. Mi-au dat gestiunea unui chioşc unde vindeam îngheţată în centrul oraşului. Aşa am devenit foarte cunoscută. După un an am solicitat să merg în bar deoarece sunt o persoană dinamică ce nu avea răbdare să stea pe loc. Aşa am început să cunosc oameni, politicieni, funcţionari. Lucrez de zece ani în acelaşi loc. Sunt omul de bază. Sunt în mijlocul oraşului, în mijlocul oamenilor mereu. Lucrez şi că traducător.
Aţi intrat în politică, de ce?
Decizia de a intra în politică a fost pentru a da voce problemelor comunităţii româneşti şi bineînţeles pentru a găsi soluţii împreună cu instituţiile de aici. Unul din obiectivele mele este ca peste 5 ani să avem doi consileri români.
Ce proiecte aveţi? În ce constau?
Primul proiect este acela de a obţine reşedinţă fiecărui cetăţean român conform normelor europene, crearea unui birou intercultural pentru toate minorităţile în cadrul primăriei. Promovarea şi activarea cursurilor de limba şi cultură română pentru conservarea identităţii naţionale. Promovarea culturii şi tradiţiilor româneşti. Susţinerea familiilor tinere ce au copii mici şi care se află în dificultate economică. Tutelarea acestora de către instituţii.
O să se rezolve ceva?
Am încredere că prin participarea noastră la viaţă politică şi nu numai vom reuşi să demonstrăm că suntem şi că avem nu doar datorii dar şi drepturi pe teritoriul acestiu stat întrucât suntem acasă la noi, în Europa.
De cine sunteţi susţinută?
Sunt susţinută de partidul Forţa Italia. În urmă cu câteva zile pentru prima oară s-a cântat imnul României aici, în Alcamo – Sicilia, în cadrul unei conferinţe când în zonă a venit preşedintele romanilor din Italia. Momentul a fost foarte emoţionant şi chiar cei prezenţi, conaţionali, au început să plângă. M-am întâlnit şi cu senatorul Vicenzo Gibino, al doilea om după Berlusconi, de la Forţă Italia.
Cum decurge campania electorală, dar votul?
E dură. Sunt opt candidaţi pentru primar şi 280 de candidaţi pentru consiler. Sunt oameni în această lista care fac politică de o viaţă. Eu am reuşit să se vorbească mult despre români… asta e important. Am nevoie de circa 300 de voturi să fac parte din Consiliu Local. Am susţinere din partea românilor dar şi a italienilor. Sunt în primii 10 de pe lista de 47 de consilieri locali. Am şanse.
Câţi români sunt în Alcamo?
Sunt circa 3.000 de români din care rezidenţi puţin peste 800 iar cu buletin de vot 356.
Ce probleme au ?
Românii deseori din lipsa de informaţii renunţă la drepturile lor. Mulţi funcţionari nu au o pregătire prea bună şi complică situaţia oamenilor.
Cum sunt românii acolo?
Românii sunt civizati, lipsiţi deseori de orice formă de asistenţă din partea statului, a primăriei mai precis.
Dar italienii din comunitatea unde locuiţi?
Sicilienii sunt asemănători nouă moldovenilor, oameni calzi, primitori, generoşi contrar celor ce se aud despre ei.
Italia – experienţe plăcute sau neplăcute?
Şi una şi alta, dar cele mai multe, placute. Am fost ajutată foarte mult. De exemplu, am adus-o pe soacra mea aici. A fost operată la Palermo de o tumoare la coloana vertebrală. M-a uimit atenţia personalului medical pentru bolnav şi pentru cei din familia lui.
Când aţi fost ultima dată în ţară, loc natal?
Am fost acasă în luna aprilie, în acest an.
S-a schimbat ceva?
Schimbări sunt în bine dar salariile lasă de dorit.
Un cuvânt de final…
Cel care stă la umbră astăzi este pentru că a plantat un copac cu mult timp în urmă.
foto – arhivă personală Elena Ciobanu