Elevii păşcăneni premiaţi în cadrul Concursului „Unirea: unitate şi libertate“

Marţi, 24 aprilie, la sediul Protopopiatului Paşcani, s-a desfăşurat etapa pe protopopiat a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: unitate şi libertate“, organizat în Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Au fost evaluate lucrările a 37 de elevi, cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani, la toate cele trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, câştigătoare fiind declarată Parohia „Înălţarea Domnului“ – Paşcani, cu portofoliul intitulat „Unitate în iubire şi voinţă, identitate în stăruinţă şi credinţă“. La festivitatea de premiere au participat părintele protopop Pavel Postolachi şi părintele Marius Ionuţ Tabarcea, responsabil cu catehizarea în cadrul protopopiatului, precum şi cadre didactice implicate în derularea proiectului.

Doamna Osoianu Maria, profesor de religie la Liceul Economic „Nicolae Iorga“ Paşcani şi coordonatoarea grupului de cateheză de la Parohia „Înălţarea Domnului“, a declarat: „Când oamenii se întâlnesc unii cu alţii, se naşte mare bucurie în sufletele lor şi aceasta, de îndată, se înmulţeşte în inimile celor din preajma lor. Asemenea şi noi adunându-ne, preoţi, profesori şi elevi din Protopopiatul Paşcani, am simţit marea bucurie a «Unirii» prin participarea la Concursul naţional «Unirea, libertate şi unitate», organizat de către Patriarhia Română. Desfăşurarea acestui proiect educativ în parteneriat cu Biserica a reprezentat un prilej în plus pentru a înţelege faptul că ora de religie se prelungeşte dincolo de zidurile şcolii şi că frumuseţea pe care începem să o cunoaştem în interiorul şcolii se cere a fi continuată şi practicată în viaţa zilnică“.

Continuarea pe MMB.RO

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
72%
3.6m/s
0%
D
15 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat