Elevii scapă de temele pentru acasă. Ministrul Educaţiei a semnat ordinul privind durata lor

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, luni, că a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de minivacanţa de 1 decembrie.

„Ordinul este semnat. A fost o mică confuzie în spaţiul public, pentru că ordinul nu este încă postat pe site-ul ministerului, dar ordinul este semnat de săptămâna trecută, chiar înainte de mica vacanţă pe care am avut-o înainte de 1 decembrie. Am primit foarte multe mesaje, unele dintre ele de susţinere, de încurajare, alte persoane socotind că nu a fost decât o intenţie a noastră de a ajunge la acest ordin, o intenţie care nu a fost finalizată tocmai pentru că au fost şi voci critice care s-au ridicat împotriva acestui gen de reglementare, au apărut articole, pe bloguri, pe Facebook, tot felul de intervenţii. Ei bine, părinţi ne-au scris oarecum îngrijoraţi, crezând că am renunţat la această idee şi că de fapt am vrut să testez cum stau lucrurile şi că am spus ceva care nu corespunde realităţii.
Continuarea pe dcnews

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
88%
2.6m/s
0%
J
10 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat