Evenimente în această toamnă la Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Evenimente în această toamnă la Pașcani

Ca în fiecare an, toamna la Pașcani au loc numeroase evenimente dedicate să adune cât mai mulți participanți, dornici de competiție și mai ales premii, dat fiind că sunt constistente, de la produse specifice evenimentului până la bani. Așadar, și în acest an va avea loc crosul toamnei, scrabble, tenis de câmp și campania de prevenirea a cancerului la sân.

Numărul nouă poartă proiectul de hotărâre privind aprobarea de către consilierii locali din Pașcani a programului de activităţi cultural-sportive, organizate la nivelul Municipiului, în perioada septembrie – octombrie 2016. Întâlnirea aleșilor locali este stabilită pentru ziua de 31 august, începând cu ora 13.00. Inițiatorul proiectului este viceprimarul Municipiului, Gabriela Nedelcu.

Două evenimente sunt programate pentru luna septembrie. Este vorba despre memorialul “Puiu Braner” la scrabble și Cupa Municipiului la tenis de câmp. Acestea au ca scop promovarea sportului ca alternativă de petrecere a timpului liber.

În luna octombrie vor avea loc alte două evenimente de amploare. Unul dintre ele este Crosul toamnei și campania “Află că ești bine” – eveniment pentru prevenirea cancerului la sân.

Cheltuielile aferente organizării activităților cultural sportive cuprinse în program, sunt în valoare de 29.720 lei și vor fi suportate din bugetul local de venituri și cheltuieli, de la compartimentul sport, cultură și culte. 

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
78%
5.1m/s
0%
mie
13 °
J
19 °
vin
18 °
S
20 °
D
20 °

Niciun articol afișat