S-a terminat bac-ul de toamnă. Vezi când se afișează rezultatele și se fac înscrieri la facultăți

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ultima şansă pentru promovarea Examenului de Bacalaureat din acest an pentru absolvenţii claselor a XII a. Astăzi a avut loc ultima probă scrisă a profilului şi specializării, unde elevii au putut să aleagă unul dintre obiectele la alegere ale profilului, cum ar fi între Biologie, Chimie, Geografie sau Psihologie.

Cei 160 de elevi din municipiu Paşcani şi localităţile învecinate care nu au promovat în vară examenul maturităţii au fost nevoiţi, de această dată să meargă la Târgu Frumos pentru a susţine probele scrise, acolo fiind şi singurul centru de exeminare din zonă.

Emoţiile nu se termină aici, deoarece primele rezultate vor fi afişate luni, 29 august până la ora 16.00. Dacă printre cei care au susţinut examenul se află nemulţumiţi de nota obţinută, pot face contestaţii în aceeaşi zi până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 septembrie.

Şi universităţile îşi deschid porţile, în sesiunea de toamnă pentru absolvenţii care au luat Bac-ul mai târziu şi vor să urmeze studii superioare. În funcţie de numărul de locuri rămase disponibile pentru anul şcolar 2016- 2017, facultăţile din Iaşi organizează sesiuni de admitere în septembrie.

Astfel cei care vor să înveţe la Universitatea Tehnică ”Gh. Asachi” îşi pot depune dosarul în perioada 5 – 18 septembrie. La Universitatea ”A.I. Cuza” admiterea de toamnă va avea loc pe 5 – 7 septembrie. Tot începând cu data de 5 până pe 9 septembrie se fac înscrieri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, iar la Universitatea de Arte în perioada 12 – 13 septembrie.

Tot în aceeaşi perioadă şi şcolile îşi vor deschide porţile pentru a-i primi pe elevi. Anul şcolar 2016 – 2017 va începe luni, 12 septembrie. În prima zi de şcoală, la fiecare instituţie de învăţământ va avea loc un moment festiv.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
78%
5.1m/s
0%
mie
13 °
J
19 °
vin
18 °
S
20 °
D
20 °

Niciun articol afișat