EXCLUSIV: Femeia îngropată de fiu pe câmp era vie. A murit asfixiată cu pământ

Detalii absolut şocante, în exclusivitate, din ancheta privind crima făcută în a doua zi de Crăciun într-o comună de lângă Hârlău! Femeia de 33 de ani îngropată pe câmp de bărbatul cu care avea trei copii, şi de către unul dintre fiii lor, minor, a murit asfixiată cu pământ. Aceasta era vie în momentul în care cei doi au dus-o pe un ogor arat din apropiere şi au înhumat-o. Pentru a nu fi găsită la lucrările agricole de primăvară sau altele viitoare, cei doi au săpat o groapă adâncă aproape cât un stat de om, la care se pare că au avut de muncă o noapte întreagă.
„Ziarul de Iaşi“ a aflat detalii absolut halucinante din cadrul anchetei derulate de Parchet în cazul femeii îngropate de concubinul cu care trăia de ani buni şi de fiul cel mare al celor doi. Petronela Viciriuc, femeia de 33 de ani din comuna Scobinţi care a fost înhumată pe câmp, ar fi fost încă vie atunci când a fost acoperită de pământ. Informaţia a fost oferită anchetatorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal de către medicii legişti care au efectuat necropsia victimei, şi care au concluzionat drept cauză a decesului nu loviturile, ce puteau fi sau nu cauzatoare de moarte, ci asfixia în pământ.

Cercetările Parchetului îl vizează şi pe fiul minor al victimei, care are calitate de suspect în dosar după ce şi-a ajutat tatăl să o îngroape pe mamă. Anchetatorii vor să afle în ce măsură a fost acesta constrâns să comită fapta şi dacă poate răspunde penal, el având peste 14 ani, mai exact 17.

Victima băuse peste 3 litri de vin

Potrivit propunerii de arestare preventivă, Petronela Viciriuc şi concubinul acesteia, Ioan Manolea (49 de ani), locuiau de peste 10 ani împreună în condiţii aproape inumane, alături de trei copii minori, două fete şi un băiat, într-un imobil din comuna Scobinţi. Cei doi munceau cu ziua şi din puţinii bani pe care îi obţineau îşi cumpărau băutură şi ţigări. Pe fondul consumului exagerat de alcool, adesea Manolea o bătea pe concubina sa, femeia obişnuind să plece, periodic, din locuinţă, fără ca nimeni să mai aibă grijă de copii.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat