Dacă ar există o definiţie universală a verbului „a iubi” atunci ea ar trebui probabil să cuprindă şi povestea „familiei” Agape din Paşcani. Apropae 80 de copii uitaţi de părinţii naturali îşi schimbă soarta într-un centru social, datorită dăruirii şi generozităţii unor oameni cu suflet mare. Este de fapt o mare familie, fiecare cu teribila lui poveste de viaţă din care avem multe de învăţat.
“Această instituţie nu e ca oricare alta, este ca o familie, nu poţi să o desființezi.” spune tatăl familiei Agape, Dorin Gavril. La cei 54 de ani ai săi a ajutat mai multe orfelinate din ţară, dar nu vedea nici un rezultat. Aşa că la începutul anilor ’90, deşi muncea în cadrul Ministerului de Transporturi, a pus bazele Fundaţiei Agape din Paşcani. Cu o căldură în glas, domnul Gavril subliniază –“Ideea de a construi acest complex a plecat în urmă cu mai bine de 20 de ani, după ce am încercat să ajut mai multe orfelinate de stat. De cele mai multe ori, ajutoarele din Germania – bani, mâncare, îmbrăcăminte – nu ajungeau la copii şi nu se vedea nici o îmbunătăţire a vieţii lor.”
Mama Carmen, soţia domului Gavril are cam aceeaşi vârstă cu el şi toată viaţă şi-a dedicat-o celor 80 de copii aduşi din mai multe localităţi din România, în familie. A făcut mai multe facultăţi şi cursuri de specializare, pentru a acoperi nevoile copiilor. “Am terminat Facultatea de Psihologie, de Construcţii şi alte câteva cursuri de perfecţionare ca să acopăr toate nevoile de aici. Cum mă confruntăm cu o problema, m-am perfecţionat, am învățat. Între mine şi copii nu există probleme. Doar cu apropiere şi să ajung la sufletul lor am reuşit să mergem mai departe. Mă încarcă cu enrgie pozitivă!” spune femeia.
Pe aceşti oameni i-am găsit la Fundaţie, trebăluind de zori ca masa de la amiază să fie dată în timp util. Domnul Gavril vorbea la telefon pentru o întâlnire cu un furnizor. Într-una din camerele de la parter se auzeau cântece. Educatoarea îi acompania la chitară, pe micuți. Pe hol, câţiva dintre copiii familiei îşi terminaseră temele şi se pregăteau pentru şcoală.
Tot acolo, un perete era plin de fotografii cu fețe zâmbitoare şi fericite. Uitându-mă la ele, se aude o voce. “Aici sunt copiii mei. O parte din ei au familia lor. Sunt realizaţi în ţară sau în America, Spania, Anglia. Pot spune că sunt şi bunic.” Era domnul Gavril ce avea o poziţie de om mândru şi emană bunătate şi respect.
Din cei 80 de copii, domnul şi doamna Gavril au 5 fete, a lor. Două au terminat Medicina, una termină în vară, iar două sunt eleve de gimnaziu şi liceu la şcolile din Paşcani. “Eu şi soţia nu am făcut niciodată diferenţă între copiii biologici şi cei care au fost aduşi la centru. Şi în acest spirit au fost crescute şi fetele. Petec mult timp împreună, îşi fac temele, se uită la filme, îşi povestesc anumite situaţii din viaţa de zi cu zi.”
Cel mai mare copil, e femeie în toată regulă. Are 38 de ani şi este căsătorită în Anglia, cu un profesor universitar. La rândul ei are un copil.
Cel mai mic din Fundaţia Agape are doi anişori şi este o fetiţă blondă, cu ochii mari albaştri şi a fost adusă în Centru în urmă cu câteva săptămâni. Nu a venit singură, ci împreună cu cei doi frăţiori ai ei, după ce părinţii lor au fost decăzuţi din drepturi. Acum merge la grădiniţa din cadrul Fundaţiei şi chiar a învăţat un căntecel. S-a integrat uşor și datorită condițiilor și a dragostei oferite de către personal și copiii casei Agape.
Alţi patru fraţi care au rămas fără părinţi au fost în grija Fundaţiei Agape. Toţi sunt realizaţi, după ce au urmat cursurile facultăţilor de Medicină, Stomatologie şi Farmacie.
Marius are 26 de ani şi nu ştie cum să mai mulţumească familiei Gavril pentru mâna întinsă în urmă cu câţiva ani. Spune el, că datorită lor a ajuns unde este acum. Are un loc de muncă care îi place, lucrează într-un mediu curat şi salariul este mulţumitor. ”Eram în clasa a IV a când am fost adus aici, la Fundaţie. Împreună cu fraţii mei am fost aduşi după ce părinţii noştri au decedat şi nici o rudă nu a vrut să audă de noi. Nu ştiu care era viitorul nostru dacă rămâneam să avem grijă unu de altu…”
Surorile lui profesează în domeniul medicinii dentare sau veterinare, iar cel mai mic urmează cursurile de asistent medical. Au ales calea de ajutor şi sprijin a oamenilor pentru că aşa cred de cuviinţă că pot dărui tot ce au primit, cât timp au crescut în marea familie.
Centrul a fost deschis la începutul anilor ’90 cu ajutorul unei familii de români stabilită în Germania. Fotografia cu cei doi stă la loc de cinste în Centru amplasat într-o zona bună din Paşcani. O dată cu rezultatele avute pe parcursul anilor, oameni de bine şi fundaţii din străinătate şi România nu au întârziat să ajute cu alimente, bani, mâncare, îmbrăcăminte sau încălţăminte. Fundaţia are trei nivele, subsol, loc de joacă pentru copii, un beci, dar şi câteva parcele de pământ pentru cartofi. Pe lângă acest spaţiu, cei care sunt majori și care s-au stabilit în oraş şi au un loc de muncă, locuiesc separat, la câţiva metri distanţă, într-o casă ce aparţine aceleaşi familii Gavril.
Pentru o mai bună integrare a micuţilor părăsiţi, Dorin Gavril a ales să facă, sub acelaşi acoperiş şi o grădiniţă pentru copiii din oraş. Proiectul a dat roade. De atunci au trecut sute de prichindei prin mâna cadrelor didactice. Se pune accent pe educaţie. Chiar dacă au fost cereri din partea oamenilor ca prunci lor să fie îngrijiri la centru, au fost frumos refuzați. În acest loc ajung numai acei micuţi defavorizaţi sau abandonaţi.
Domnul Gavril îşi aminteşte cum a văzut un copil pe un câmp din apropiere de Suceava. A rămas şocat. Micuţul era legat de un ţăruş de lemn. A fost luat, îngrijit în Centru şi acum a terminat liceul. “Avea până în 3 anişori când a fost găsit. Nu ştia să vorbească şi nici să mănânce. După câteva săptămâni de tratament şi ingrijire din partea personalului de la Centru, s-a înzdrăvenit.”
Bucuria e mai mare pentru că cei mai mulţi dintre copiii Fundaţiei sunt realizaţi. Au absolvit studii superioare, sunt căsătoriţi şi au copii la rândul lor. Muncesc în străinătate, dar nu uită niciodată de unde au plecat. Trimit pachete sau vin în vizită la Centru, aici unde sunt toate condiţiile de trăi şi unde toţi spun că vin Acasă.
Familia Agape are o grădiniţă publică şi un centru pentru copiii abandonaţi. Ideea a venit din partea familiei Teodorescu, părinţii lui Carmen, soţia domnului Gavril care de mai bine de 20 de ani se ocupă de îngrijirea şi creşterea a 80 de copii, printre care şi a lor, 5 fete. A primit ajutor din partea românilor stabiliţi în străinătate, dar şi a celor din România şi chiar a oamenilor de afaceri din Paşcani.
De-a lungul anilor, Dorin Gavril a întâmpinat şi probleme financiare însă nu s-a gândit niciodată să renunţe pentru că Fundaţia nu funcţionează ca o instituţie, ci ca o FAMILIE.
Sunt bucuroşi pentru efortul lor şi respectaţi. Mai mult, în fiecare an, de sărbătorile de iarnă, de Crăciun, cei 80 de copii ai casei Agape se întâlnesc, cu emoţie şi lacrimi în ochi şi deapănă amintiri. Nu lipsesc colindele cântată de ei la voce şi diferite instrumente muzicale. Sunt dirijaţi de fratele doamnei Gavril. Un adevărat cor.
Copiii de aici merg în fiecare vară în excursii, în ţară şi străinătate.
Ziua de naştere a acelora care sunt în Centru este marcată într-un mod plăcut. Pe un panou, fiecare copil are o flocirica făcută şi acolo e trecut numele şi data de naştere, iar cu o zi înainte, copilul îşi face meniul dorit. Copiii participă şi la diferite activităţi gospodăreşti şi culturale sau muzicale.
Fundaţia Agape se traduce prin iubire necondiţionată şi are ca motto – dăruind vrei dobândi!