Tensiuni între locatari și un antreprenor, după amplasarea unui container modular pe strada Moldovei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tensiuni între locatari și un antreprenor din municipiul Pașcani, după amplasarea unui container modular pe strada Moldovei, în apropierea blocului T6. În zonă au fost efectuate lucrări de conectare la utilități și amenajări specifice, iar după terminarea acestora, câțiva locatari și-au exprimat nemulțumirile în mediul online.

Unul dintre locatari a precizat că „acel container strică imaginea blocului, obturează intrarea în imobil și aglomerează zona”. Tot el consideră că investiția ar putea crea probleme suplimentare legate de lipsa locurilor de parcare.

Click AICI.

Containerul a fost amplasat pentru deschiderea unei cafenele, în regim de franciză, de către consilierul local Alexandru Nemțanu. Acesta a declarat pentru BIT TV că deține toate documentele necesare pentru desfășurarea activității și că terenul, în suprafață de aproximativ 30 mp, a fost închiriat de la Primăria Pașcani pentru o perioadă de un an, fără licitație, cu o chirie lunară de circa 2.200 de lei.

Reprezentanții Primăriei au refuzat să clarifice dacă procedură de atribuire fără licitație este legală sau nu.

Potrivit antreprenorului, în noua locație vor fi comercializate băuturi calde, precum cafea și ceai, înghețată artizanală, dar și gustări reci.

„Deschiderea cafenelei nu ar trebui să fie motiv de nemulțumire pentru locuitorii din zonă. Este un spațiu modern, curat, care va aduce un plus de valoare și va oferi o alternativă pentru trecători și locatari”, a precizat Alexandru Nemțanu, antreprenor și consilier local.

Între timp, o parte dintre locatarii blocului T6 au anunțat că se mobilizează pentru a aduna semnături și a sesiza administrația locală în legătură cu disconfortul pe care consideră că îl provoacă această investiție.

 

PULSUL ZILEI

Monitorizare Holter, în cabinetul de medicină internă din cadrul Spitalului de Boli Cronice din Târgu Frumos

MONITORIZARE HOLTER – CABINET MEDICINĂ INTERNĂ 🩺 MONITORIZARE HOLTER – CABINET MEDICINĂ INTERNĂ În cadrul Cabinetului de Medicină Internă se efectuează monitorizare Holter TA (ABPM) și monitorizare Holter ECG, gratuit, în baza biletului de trimitere, sau contra cost pentru persoanele neasigurate....

Sfinții Ioachim și Ana, sărbătoriți pe 9 septembrie 2026. Moaștele Sfintei Ana, aduse la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din București

Pe 9 septembrie, la o zi după Nașterea Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria. Sfinții Părinți Ioachim și Ana, chemați în sprijin de familiile care își doresc copii Foto: Adevărul/calendar creștinn...

AȚI VĂZUT-O? Femeie din Pașcani dispărută de la sfârșitul săptămânii trecute

IPJ Iasi: La data de 4 septembrie a.c., poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, la aceeași dată, numita ROBU MIHAIELA, de 47 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Pașcani, județul Iași și nu...

Drepturi financiare pentru copiii și elevii cu CES în anul școlar 2026-2027. Cât este alocația de hrană și până când se depun cererile

Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) pot primi, în anul școlar 2026-2027, alocație zilnică de hrană și sume destinate rechizitelor, îmbrăcămintei, încălțămintei și altor cheltuieli prevăzute de lege. Pentru acordarea acestor drepturi, părinții, reprezentanții legali sau beneficiarii...

Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Cine primește a doua tranșă și câți bani se acordă fără cerere

Pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat. Plata, cuprinsă între 300 și 500 de lei, va fi făcută din oficiu, fără...

Cât costă asigurarea de sănătate pe un an în 2026. Cine poate opta pentru plata CASS

Persoanele fără venituri care doresc să beneficieze de asigurare în sistemul public de sănătate trebuie să achite în 2026 o contribuție de 2.430 de lei. Suma acoperă o perioadă de 12 luni de la data depunerii Declarației unice și...

Rechizite școlare gratuite 2026-2027: Cine poate beneficia și ce acte trebuie depuse până vineri, 11 septembrie

Părinții elevilor din învățământul primar și gimnazial care provin din familii cu venituri reduse pot solicita rechizite școlare gratuite pentru anul 2026-2027. Cererea și documentele justificative se depun la unitatea de învățământ unde este înscris copilul, în termen de...

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani caută 30 de elevi motivați și ambițioși pentru un proiect de abilități tehnice

Campanie de recrutare pentru proiectul Hub de abilități tehnice pentru elevii Liceului Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani, cod SMIS 310517 (an școlar 2026-2027) Asociația Iubire și Încredere, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani, lansează campania de recrutare...

Drona care a survolat Iașul s-a întors în Republica Moldova și s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui

Drona care a survolat marți Republica Moldova și a intrat ulterior în spațiul aerian al României, ajungând în zona Iașului, s-a întors în Republica Moldova, unde s-a prăbușit în apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani potrivit tv8.md.Potrivit Ministerului Apărării...

Secretar de stat: Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, de până la 10%, în perioada următoare

Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, scrie Agerpres. ‘Sigur că ne...
Paşcani
cer senin
18.4 ° C
18.4 °
18.4 °
63%
2.8m/s
0%
mie
32 °
J
35 °
vin
26 °
S
30 °
D
23 °

Niciun articol afișat