Festivitate deosebită la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Ruginoasa, miercuri, 17 iunie 2026, unde cadre didactice cu o activitate remarcabilă au fost premiate pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția adusă educației de-a lungul anilor.

Evenimentul a reprezentat un moment de recunoaștere a muncii depuse de profesorii care și-au pus amprenta asupra generațiilor de elevi și asupra comunității școlare. În cadrul ceremoniei au fost evidențiate meritele cadrelor didactice Constantin Damaschin, Maria Albu, Adriana Dodu, Iuliana Buzatu și Doina Gagea.
Totodată, conducerea unității de învățământ a transmis mulțumiri primarului comunei Ruginoasa, Ionuț Constantin Pristăviță, pentru sprijinul acordat în implementarea proiectului P.N.R.A.S. – „Prevenirea abandonului școlar în comuna Ruginoasa”, proiect care se va încheia la data de 31 august 2026.
Prin intermediul acestui program, elevii de gimnaziu au beneficiat de premii, tablete și ghiozdane complet echipate, măsuri menite să sprijine participarea la procesul educațional și să reducă riscul abandonului școlar.
Reprezentanții școlii au subliniat că investiția în educație și susținerea elevilor rămân priorități importante pentru dezvoltarea comunității locale.
