Florin Cîțu vrea să mărească salariul minim „de la 1 noiembrie sau 1 decembrie”: „Mă gândesc să facem o creştere de 8%”

Premierul României, Florin Cîţu, a declarat la postul național de televiziune că intenţionează să le propună patronatelor o creştere a salariului minim de 8% începând cu 1 noiembrie sau 1 decembrie.

 

„Discutăm acum. Vreau să fie aprobat cât mai repede, ca toate companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim. În acelaşi timp mă gândesc – fiind un an special – dar trebuie să vorbesc cu patronatele, dacă putem, anul acesta doar, să creştem salariul minim mai repede de 1 ianuarie. Să o facem, poate, la 1 decembrie sau la 1 noiembrie. Dar e o discuţie pe care trebuie să o am cu patronatele.

Este o propunere pe care o am. Mă gândesc să facem o creştere de 8%, de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit”, a precizat premierul.

Cîţu a subliniat că îşi doreşte să fie identificată o soluţie până la data de 1 octombrie, scrie Agerpres.

„Sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim din partea patronatelor de 8%, parcă. Şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. Deci, propunerile sunt foarte aproape una de alta.

Este pentru prima dată când sunt aşa de aproape una de alta. În acelaşi timp, aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an o creştere, un procent de creştere. Vreau să fie ceva transparent, ca toată lumea să ştie. Ceea ce e bine anul acesta este că discutăm acum, nu pe 25-26 decembrie”, a spus prim-ministrul.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Tarif în loc de taxă de salubritate – 13,19 lei/persoană/lună din 2027. Vezi documentul cu noile reguli propuse

Vești bune pentru locuitorii județului Iași cu privire la plata serviciului de salubritate. Începând de anul viitor, taxa de salubritate ar urma să fie anulată, iar în locul ei va reveni plata unui tarif pe factură în baza unui...

Acțiuni de dezinsecție, luni și marți, la Pașcani

Țineți ferestrele închise luni si marți noaptea si evitați deplasările,  pe cât posibil. A început prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani. Intervențiile vor avea loc luni și marți, 8 și 9 iunie,...

Termenul în care trebuie să se încadreze absolvenții care vor șomaj. Câți bani primesc și ce alte beneficii au după finalizarea studiilor

Absolvenții care finalizează studiile în acest an au la dispoziție 60 de zile pentru a se înregistra la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, dacă vor să beneficieze de indemnizație de șomaj, cursuri gratuite de formare profesională și prime...

AUTOSTRADA BUCUREȘTI PAȘCANI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL ANULUI

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunță că s-a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești - Pașcani de pe Autostrada Moldovei. Obiectivul este ca până la finele anului să...

Competiție de karting în centrul Pașcaniului, organizată de Clubul Copiilor. Vezi clasamentul aici

Strada Ștefan cel Mare din municipiul Pașcani s-a transformat, duminică, 7 iunie, într-un  circuit de viteză. Clubul Copiilor Pașcani a organizat o nouă ediție a concursului județean „Pașcani Karting Cup”, competiție care a adunat la start 35 de copii...

Anchetă penală în cazul băiețelului agresat la grădiniță

A fost deschisă o anchetă penală pentru purtare abuzivă în cazul copilașului care a fost agresat verbal și fizic la o grădinița din municipiul Pașcani. Părinții băiețelului de 4 ani au depus plângere la poliție împotriva educatoarei, iar luni,...

Sorin Olariu nu mai este consilier local, din aprilie. Urmează Gabriela Nedelcu

Schimbări importante în legislativul pașcănean. Sorin Olariu și-a încetat mandatul de consilier local, iar locul vacant va fi ocupat de Gabriela Nedelcu, de la PSD, fost viceprimar în perioada 2016-2020. Modificările sunt făcute după ce prefectul județului Iași, Constantin Dolachi,...

Cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la un curs internațional Erasmus+ în Germania

C.P. În perioada 1–5 iunie 2026, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială Specială Pașcani au participat la cursul internațional de formare „Equity in Education: Embracing Diversity in Special Needs”, desfășurat la Berlin, Germania, în cadrul Programului Erasmus+ al...

Copiii pasionați de șah se întâlnesc la Tătăruși pentru cea de-a IV-a ediției a Festivalului de șah în școală

Comuna Tătăruși devine, din nou, capitala șahului pentru o zi. Sâmbătă, 13 iunie, la baza sportivă din localitate va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah, eveniment care va reuni peste 100 de copii pasionați de...

Mirela Ancuța din Pașcani, prima femeie din România care obține gradul 5 Dang în Qwan Ki Do

Municipiul Pașcani are din nou motive de mândrie. Mirela Ancuța a devenit prima femeie din România care a obținut gradul de 5 Dang în Qwan Ki Do, o recunoaștere de prestigiu acordată după zeci de ani de performanță, disciplină...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
83%
2m/s
0%
mar
26 °
mie
26 °
J
28 °
vin
17 °
S
15 °

Niciun articol afișat