Florin Constantinescu: „România trebuie să continue progresele”

C.P. Senatorul PSD Florin Constantinescu a prezentat plenului Senatului din 30 septembrie o declaraţie politică intitulată: România trebuie să continue progresele.
În cadrul declaraţiei politice senatorul păşcănean a arătat că în perioada 2009-2010 asistam la cea mai mare cădere economică din Uniunea Europeană, după ţările baltice. Economia României a început abia în ultimii ani să facă progrese remarcabile, progrese care, în opinia senatorului, trebuie continuate.
“În anul 2013 aveam a doua cea mai mare creştere economică din Uniune, iar anul acesta – cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. România depăşeşte PIB-ul din 2008, Guvernul Victor Ponta recuperând tot ce s-a pierdut în timpul crizei”, a afirmat senatorul Florin Constantinescu.
Pentru a reliefa situaţia, Constantinescu a făcut apel la câteva date statistice. Astfel, senatorul a arătat că un factor important al creşterii producţiei a fost acela că investitorii străini şi-au recapătă încrederea în economia românească, iar investiţiile străine directe (ISD) sunt la maximul ultimilor 4 ani. Date recente din agricultură arată că România este pe locul doi la producţia de porumb în Europa, după Franţa. Producătorii români urmează să strângă 11,5 milioane de tone de porumb în această toamnă, o cantitate similară cu cea de anul trecut, în valoare totală de 1,5 mld. euro.
“În plan social, au fost create în primii doi ani de Guvernare Ponta, 140.000 de noi locuri de munca. Noi joburi vor fi create prin atragerea fondurilor europene, investiţiile statului (în special infrastructură), facilităţile acordate firmelor pentru angajare tineri şi pentru crearea de locuri de muncă şi deblocarea la anagajarea în sistem public. Rata de ocupare a populaţiei cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani a ajuns la 61,2% în cel de-al doilea trimestru din 2014, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică”, a spus senatorul social-democrat.
În final, Florin Constantinescu a opinat că România trebuie să continue progresele: “Echipa Premierului Victor Ponta a arătat că vrea să muncească pentru oameni, să construiască, să investească în tineri, să privească cu încredere şi optimism spre viitor.(…) Această echipă a demonstrat, şi încă mai are de demonstrat. Mesajul constructiv a fost încununat de fapte curajoase.(…) Încă mai avem de muncit, încă mai avem de schimbat multe lucruri, România trebuie transformată în mai bine.(…)”.

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
88%
2.6m/s
0%
J
10 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat