Focar de COVID-19 la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași. 10 cadre medicale de la ATI pozitive

Patru noi focare de COVID 19 au fost depistate în patru unităţi medicale din Iaşi, unde mai mulţi angajaţi si pacienţi au fost testaţi pozitiv.

 Cel mai mare focar depistat este la secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sfântul Spiridon”, unde 10 cadre medicale au fost testate pozitiv. Angajaţii au fost izolaţi la domiciliu, iar spaţiile au fost dezinfectate. “Un al doilea focar a fost găsit la Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Grajduri, mai exact la Pavilion 2 Femei, unde 9 persoane (4 cadre medicale şi 5 pacienţi) au fost diagnosticaţi cu COVID 19. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar pacientele izolate în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor. Şi la Institutul de Boli Cardiovasculare, şase cadre medicale au fost testate pozitiv, şi ulterior izolate. S-a efectuat curăţenia şi dezinfecţia spaţiilor secţiei. La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău, 3 salariaţi au infecţia cu SARS COV 2. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu şi monitorizat de către medicii de familie, iar beneficiarii, izolaţi în spaţiu separat. S-au luat măsuri de dezinfecţie a spaţiilor”, a declarat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
nori împrăștiați
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
77%
1.5m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat