Forfotă în magazine pentru masa de Paște. Cât costă coșul de cumpărături

Mai sunt 3 zile până la Paşte, iar astăzi zeci de gospodine au ieşit să facă cumpărăturile necesare pentru a pregăti masa tradiţională. Când vine vorba de buget, fiecare și-a programat o sumă de bani necesară în funcție de posibilități dar și de venituri.

Banii pregătiţi pentru sărbătorile pascale variază între 300 şi 1000 lei pe familie după cum ne-au declarat persoanele ieşite astăzi la cumpărături. De exemplu, această păşcăneancă spune că azi a cheltuit doar 100 lei, însă alimentele de baza au fost cumpărate încă de la începutul săptămânii, iar acum s-a ocupat doar de mărunţişuri. Valoarea coşului de cumpărături al Auricai Andrieş ajunge la 600-1000 lei. Vezi material video în cadrul Știrilor Infobit.

Nelipsite de pe masa de Paşte sunt preparatele de miel după cum ne spune alt păşcănean. Bărbatul a fost la ţară de unde a cumpărat un cârlan de vreo 9 kg numai bun de făcut la cuptor.

Şi cum tradiţia spune că trebuie să avem ceva nou cu ocazia sărbătorilor pascale, părinţii le-au cumpărat celor mici câte o hăinuţă în funcţie de bugetul avut la dispoziţie.

Majoritatea păşcănenilor preferă să îşi petreacă sărbătorile pascale acasă, înconjuraţi de familie şi prieteni. În acest an Paştele va fi pe 1 mai, suprapus cu Ziua Internaţională a Muncii.

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
92%
3.9m/s
100%
J
15 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °
lun
16 °

Niciun articol afișat