A fost votat bugetul local la Miroslovesti. Vezi ce proiecte intentioneaza sa faca administratia locala

A fost votat bugetul local pentru acest an, in comuna Miroslovesti. In total, sunt circa 4.4 milioane de lei, mai putin cu circa 500 de mii de lei fata de 2017. S-a facut si economie in ultimii doi ani, astfel ca exista un excendent de circa 2 milioane de lei, bani care vor fi alocati, in special, pentru asigurarea investitiilor. Printre acestea se numara, dispensarul medical, extinderea retelei de gaze naturale, modernizarea unor drumuri sau a celor doua camine culturale.

 

Intalnire importanta ieri la Primaria din Miroslovesti. Convocati intr-o sedinta extraordinara, alesii locali au votat bugetul comunei pentru acest an. Potrivit documentelor, veniturile totale insumeaza circa 4.4 milioane de lei.

Exista si un execendent din ultimii doi ani, spun reprezentantii administratiei locale, de putin peste 2 milioane de lei. Este o suma importanta care se va cheltui, in principal, pe investitii. Pe lista de anul acesta se afla dispensarul medical, grupuri sanitare la Scoala Gimnaziala din Soci sau cofinantarea pentru  modernizarea a doua camine culturale

O prioritate pentru comuna este si extinderea retelei de gaze naturale in satele Verseni, Soci si Mitesti, pe o distanta de circa 5 km. Din bugetul local a fost repartizata suma de circa 440.000 de lei.

Pe acte, au fost trecuti bani si pentru modernizarea unor drumuri locale.

Administratia locala isi doreste ca in acest an sa acceseze si proiecte transfrontaliere si sa dezvolte o colaborare cu orasul Cimislia, din Republica Moldova.

Mentionam ca de-a lungul anului, mai pot fi facute rectificari la bugetul local, in functie de proiectele care vor fi accesate de primarie.

 

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat