Gigantul Dogan Media se judecă cu o mică firmă din Târgu Frumos: un litigiu de 11.900 lei

Un mic operator de cablu TV a fost chemat în judecată pentru a-şi plăti datoriile. Administratorul Kanal D a reclamat faptul că, de aproape doi ani, Leosat Comunication SRL din Târgu Frumos nu a mai plătit drepturile de retransmisie a postului TV.

Contractul de retransmisie fusese încheiat în ianuarie 2019, pe durata unui an, cu posibilitatea prelungirii automate pe câte un an, dacă niciuna dintre părţi nu notifica încetarea lui.

Leosat Comunication urma să plătească lunar câte 35 de eurocenţi, plus TVA, pentru fiecare abonat care recepţiona postul. Iniţial, colaborarea dintre cele două firme decursese normal, dar începând cu a doua parte a anului 2020, Leosat începuse să nu-şi mai achite facturile.

Dogan Media International SA a calculat, pentru cei 434 de abonaţi ai firmei din Târgu Frumos, un debit total de 11.900 lei, la care se adăugau penalităţi de întârziere de 4.050 de lei.

Procesul dintre cele două firme a durat doar două luni. Leosat Comunication nu a depus nicio întâmpinare şi nici nu şi-a transmis sub altă formă punctul de vedere faţă de cererea creditoarei. În aceste condiţii, magistraţii Judecătoriei Paşcani nu au avut altceva de făcut decât să verifice gradul în care afirmaţiile Dogan Media erau acoperite de prevederile contractuale.

„Creditoarea a făcut dovada existenţei obligaţiilor pe care debitoarea le are faţă de ea, prin copia contractului şi a facturilor emise ca urmare a executării obligaţiilor ce-i reveneau. În schimb, debitoarea nu a făcut dovada executării acestor obligaţii sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere, astfel că instanţa reţine în sarcina sa o prezumţie de culpă în neexecutarea obligaţiilor asumate”, au conchis judecătorii.

Aceştia au admis cererea Dogan Media, obligând totodată firma din Târgu Frumos şi la plata unor penalităţi de 0,1% pe zi calculate în continuare, până la achitarea integrală a debitului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat