Grădiniţa în care învaţă câte nouă copii pe metru pătrat

Pentru preșcolarii din Belcești, mersul la grădiniță seamănă mai mult cu o pedeapsă. Învață în postul de poliție, iar încăperea transformată în sală de clasă nu are mai mult de trei metri pătrați. Situația durează de 8 ani, de când grădinița din comună s-a prăbușit, iar autoritățile nu au reușit să construiască o altă clădire.

28 de preșcolari din comuna Belcești sunt înghesuiți într-un spațiu în care, în mod normal, ar trebui să își desfășoare activitatea trei copii. Încăperea minusculă este sală de clasă atât pentru grupa mică, cea mijlocie cât și pentru grupa mare.

„Condițiile sunt vitrege, spațiul este mic pentru copii. Nu avem unde să ne desfășurăm activitatea în condiții cât de cât umane, adică să lucrez și eu cu material didactic adecvat si să îl pot manipula. Un copil are nevoie de măcar un metru pătrat, ceea ce la noi nu există,” spune Paraschiva Butuc, educatoarea copiilor.

Părinții sunt nemulțumiți de condițiile în care trebuie să își lase copiii câte patru ore în fiecare zi, dar spun că nu au altă variantă. Nu de aceeași părere este și Constantin Lupașcu, viceprimarul din comună: „Situația este sub control, este făcut demersul făcut cu Ministerul de Interne, este o colaborare foarte bună, plătim o taxă modică de chirie și copiii merg în continuare acolo.”

O grădiniță a existat în comuna Belcești, iar în urmă cu 10 ani Guvernul alocat o parte din banii necesari pentru reabilitare – 80 de mii de lei. Este de neînțeles însă modul în care s-au stabilit prioritățile la nivel local. Grădinița din localitatea Belcești este veche de 70 de ani. Cu toate acestea, din puținii bani alocați de Guvern, constructorul a preferat să monteze geamuri termopan în loc să facă lucrări de consolidare iar clădirea s-a prăbușit.

Autoritățile din Belceşti promit că problema spațiului pentru preșcolari va fi rezolvată însă…de anul viitor.
Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
cer senin
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
92%
1.8m/s
87%
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
3 °

Niciun articol afișat