Grevă japoneză la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Angajații protestează față de noua lege a salarizării

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Angajații Spitalului Municipal de Urgență Pașcani au intrat în grevă japoneză începând de marți, 9 iunie, alăturându-se acțiunii de protest declanșate la nivel național de Federația SANITAS din România. Activitatea medicală nu a fost întreruptă, însă personalul medical a purtat banderole și ecusoane ale sindicatului pentru a atrage atenția asupra nemulțumirilor legate de proiectul noii legi a salarizării.

Potrivit liderului de sindicat de la Spitalul Municipal Pașcani, Mihaela Spătaru, protestul este determinat de forma actuală a proiectului legii salarizării, care, susțin sindicaliștii, nu respectă concluziile negocierilor purtate în ultimele luni cu Ministerul Sănătății.

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt: valoare de referinţă 4.325 lei, coeficienţi salariali corecţi şi echitabili, spor de tură menţinut la 15%, spor pentru sâmbătă şi duminică menţinut la 100 %, personalul TESA să fie în aceeaşi Anexă cu personalul sanitar.

Cu toate acestea, conducerea sindicală subliniază că pacienții nu vor avea de suferit. Medicii, asistenții medicali, infirmierii și restul personalului își vor desfășura activitatea în condiții normale, iar serviciile medicale vor fi asigurate fără întreruperi.

Reprezentanții SANITAS spun că greva japoneză este o formă de protest prin care doresc să transmită un semnal de alarmă autorităților, fără a afecta îngrijirea pacienților. Aceștia solicită respectarea angajamentelor asumate în timpul negocierilor și recunoașterea importanței muncii desfășurate de personalul din sistemul sanitar.

Dacă nu se va găsi o cale de mijloc, sindicaliștii spun că ar putea declanșa grevă de avertisment sau chiar generală.

Guvernul a pus în dezbatere publică noua lege a salarizării, un proiect care schimbă modul în care sunt plătiți peste 1,2 milioane de angajați ai statului, de la profesori și medici, până la polițiști, magistrați și funcționari publici.

Unele dintre cele mai controversate sporuri vor dispărea complet. Grila care ar urma să intre în vigoare, de la 1 ianuarie 2027, promite lefuri calculate după aceleași principii, reducerea diferențelor dintre instituții și sporuri axate pe performanță.

PULSUL ZILEI

Alertă extremă în zona Pașcani

Update: Prefectura Iaşi a anunţat că alerta privind drona încetează. „Drona a părăsit spaţiul aerian românesc” au transmis reprezentanții Prefecturii Iași.......Comunicat „Marți, 8 septembrie, la ora 16.47, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană,...

ANUNT

COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „C F R” S. A. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAŞIDIVIZIA COMERCIALĂ – Serviciul Afaceri PatrimonialeSediul: Mun. Iaşi, Piaţa Gării, nr.1, IS, cod 700090,în calitate de ordonator anunțăorganizarea de către BRM TERMINAL IAȘI, în data 22.09.2026,...

Proiecte neconforme pentru asfaltarea străzilor, la solicitarea primarului Pașcaniului

Legislativul pășcănean a aprobat alocarea sumei de 40.000 lei de la bugetul local pentru angajarea unor avocați. Propunerea a fost făcută de primarul municipiului, Marius Pintilie, pentru reprezentarea administrației locale în două procese. Unul dintre ele este cu al...

Preotul, Pavel Postolachi, a primit titlul de cetățean de onoare al Pașcaniului. Zi cu dublă semnificație la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh – VIDEO

A fost o zi cu o încărcătură aparte la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani. În zi de mare sărbătoare, la Nașterea Maicii Domnului, credincioșii s-au adunat la slujbă, dar și pentru un moment care a avut, de această...

Meșteri populari din toată țara se întâlnesc, din nou, la Târgu Frumos

Târgu Frumos se pregătește pentru câteva zile în care tradițiile românești ies din atelierele meșterilor și ajung, din nou, în mijlocul orașului. În perioada 11-13 septembrie, aici are loc cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Meșteri, eveniment organizat...

Accident rutier la Blăgești. Un bărbat de 60 de ani a fost rănit

ISU Iasi: Accident rutier în Blăgești, municipiul Pașcani În urma unui accident rutier produs în localitatea Blăgești, municipiul Pașcani, între un autoturism și un moped, a rezultat o victimă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri...

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI https://www.youtube.com/watch?v=WEIRew1aUPA

Preotul Pavel Postalachi – cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare – LIVE VIDEO

Preotul Pavel Postalachi - cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare https://www.youtube.com/watch?v=waOB1TVHLg8

Un nou coridor gigant va lega România, Bulgaria și Grecia. Ruta va ajunge până în Moldova și Ucraina

Un proiect rutier și feroviar de amploare este pe cale să schimbe harta transporturilor din Europa de Sud-Est.Grecia, Bulgaria și România vor fi conectate printr-un coridor modernizat pe ruta Salonic–Sofia–București, care va asigura o nouă legătură terestră între Marea...

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.Sistemul de educație resimte, însă, tot mai apăsător probleme despre care oamenii politici vorbesc...
Paşcani
cer senin
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
50%
1.5m/s
0%
mie
33 °
J
36 °
vin
25 °
S
20 °
D
13 °

Niciun articol afișat