Gropile de pe străzile Pascaniului vor fi acoperite abia după Paste

 

Păşcănenii mai au de aşteptat până când drumurile din oraş şi suburbii vor fi reparate.  Din cauza zăpezii şi a gheţii, mai ales străzile balastate arată că după bombardament, cu zeci de gropi care îngreunează traficul rutier. Probleme sunt şi pe străzile asfaltate unde au apărut fisuri şi gropi. Sătui de acesta situaţie şi de faptul că îşi strică maşinile,  unii locuitorii ai municipiului au început să facă fotografii şi să le posteze pe reţelele de socializare. Alţii ameninta că vor da Primăria în judecată pentru a solicita pagube, dacă nu vor fi făcute imediat reparaţiile necesare.

Primarul municipiului spune că reparaţiile vor începe abia după Paste. Până atunci urmează să fie derulate procedurile de achiziţii pentru balastru şi mixturi asfaltice şi să fie nivelate gropile pe strazile pietruite. Lucrările ar urma să fie făcute de muncitorii de la Gospodăria Comunală atât pe străzile din suburbii cât şi cele din municipiu.

În ceea ce priveşte asfaltarea,  pe lista de priorităţi se afla câteva străzi. Au fost reluate lucrările de modernizare a străzii Gării iar imediat după Sărbătorile Pascale vor începe investiţiile pe strada Mihai Viteazu. De asemenea vă fi turnat covor asfaltic pe strazile Nicolae Iorga şi Mihail Kogălniceanu. Pe lista din acest an mai sunt şi alte obiective dar pentru care trebuie parcurse procedurile de achiziţie.

Administraţia locală nu se grăbeşte nici cu proiectul de semaforizare a trei intersecţii. Deşi lucrările ar fi trebuit să înceapă încă de anul trecut,  sau cât de repede după încălzirea vremii, edilul municipiului susţine că investiţia va fi executată în câteva luni de zile. Se va începe după Paste cu intersecţia de la Spitalul de Urgenţă şi vor urma intersecţiile de la Gară şi “Constructorul”.

Tot pe lista de aşteptare este şi amenajarea noului cimitir al municipiului. Deocamdată trebuie  desemnata  firmei câştigătoare pentru executarea proiectului tehnic, apoi organizata o nou licitaţie pentru contractarea societatii care va face investiţia. Până atunci urmează să fie aprobat un regulament privind administrarea cimitirelor iar serviciul să fie delegat,  direct sau prin licitaţie, unei societăţi comerciale. Primarul Dumitru Pantazi spune că societatea de salubritate ar putea prelua şi acest serviciu, dacă consilierii locali vor lua o hotărâre în acest sens.

PULSUL ZILEI

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...

Alexandru Rogobete – Ministrul Sanatatii: În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a investit 487 de milioane de lei în spitalele din Iași – VIDEO

Alexandru Rogobete - Ministrul Sanatatii: Aceasta este valoarea investițiilor realizate și a proiectelor aflate în derulare prin Ministerul Sănătății, în județul Iași. Și totuși, domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a ales să le spună ieșenilor că Ministerul Sănătății...

ANM anunță cum va fi vremea în noiembrie 2026: temperaturi sub normal și ploi peste medie în unele regiuni

Luna noiembrie începe cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă și cu precipitații peste medie în sudul și estul țării, potrivit prognozei meteorologice pentru intervalul 2–30 noiembrie 2026.  Ulterior, valorile termice vor reveni treptat în jurul celor...

Revolta primarilor PSD Iași după comasarea comunelor cerută de propriul Guvern: „Dispare un brand de țară”

Guvernul României vrea comasarea a aproape 430 de comune sub 1.500 de locuitori din întreaga țară, proiect care ar duce la reducerea aparatului bugetar și a cheltuielilor administrative. Datele prezentate pe țară sunt raportate la 2023, în Iași fiind...

Tânără pășcăneancă, Sara Avasîicii, a câștigat trofeul Festivalului-Concurs „Barbu Lăutaru” – VIDEO

O nouă reușită pentru tânără pășcăneancă, Sara Avasîicii. Ea a câștigat trofeul Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru", cea de-a IV-a ediție, organizat în Republica Moldova. 🏆 TROFEUL Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru" vine acasă! ❤️🎶✨ Trofeul Festivalului-Concurs "Barbu Lăutaru", ediția a IV-a! ✨Am trăit...
Paşcani
cer acoperit de nori
13 ° C
13 °
13 °
80%
4.9m/s
20%
vin
14 °
S
13 °
D
11 °
lun
10 °
mar
8 °

Niciun articol afișat