back to top
miercuri, februarie 25, 2026
3.2 C
Paşcani

Guvernul introduce restricții pentru nevaccinați. Măsurile care intră în vigoare de la o incidență de 3 la mie

Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre de guvern, noi măsuri și restricții, care vizează în special persoanele nevaccinate. Astfel, oficialii introduc obligativitatea prezentării certificatului digital COVID acolo unde incidența trece de 3 la mie, dar nu depășește 6 la mie. Hotărârea de guvern, care ar putea fi atacată pe motive de discriminare, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, iar măsurile referitoare la folosirea certificatului de vaccinare pentru anumite activități intră în vigoare de luni, 20 septembrie 2021. 

Față de măsurile recomandate de CNSU, în hotărârea de guvern adoptată vineri este specificat că în cazul copiilor sub 6 ani părinții nu trebuie să prezinte un certificat verde. 

Certificatul verde devine obligatoriu pentru anumite activități

Astfel, în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfășurarea activităților, care sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

  •  vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
  • care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 6 ani.

Activități sportive, cinematografe, spectacole, nunți, botezuri

1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;

2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;

3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;

4.organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății;

5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

6. în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane;

Restaurante, baruri, discoteci, săli de jocuri de noroc, piscine

7. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

9. – activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;

10. – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;

11. – activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00;

12. – activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

13. – activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, operatorii economici care desfășoară activitatăți cu publicul în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

Operatorii economici, obligați să scaneze codul QR de pe certificatul digital

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Hotărârea aprobată astăzi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Excepție fac prevederile care vizează atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul aplicaţiei mobile «Check DCC» care vor intra în vigoare la data de 20 septembrie 2021.

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Guvernul modifică regulile fiscale: bonificație de 3% la impozite și plafon majorat pentru TVA la încasare

Potrivit Ministerului de Finanțe, plătitorii de impozit pe profit, microîntreprinderile și persoanele fizice care depun Declarația Unică vor beneficia de o reducere de 3% din impozitul datorat pentru anul 2025, dacă își achită obligațiile fiscale până la 15 aprilie...

Părinții, scutiți de impozitul pe venit. Condițiile care trebuie îndeplinite 

Un proiect de lege aflat în drum spre votul final în Camera Deputaților propune o schimbare radicală în fiscalitatea românească: părinții care au în grijă cel puțin doi copii minori ar putea fi scutiți complet de plata impozitului pe...

Primarul Pașcaniului: „Afară plouă…! Ne sar bani din bugetul local!”

Miile de comentarii de nemulțumire din spațiul public privitoare la majorarea taxelor și impozitelor locale l-au determinat pe primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, să explice contribuabililor cum sunt cheltuiți banii din bugetul local. În postările video de pe rețelele...

Sonerie inteligentă creată de elevi, la Colegiul Sadoveanu Pașcani – FOTO

La Colegiul Național „Mihail Sadoveanu”, pauzele nu mai sunt anunțate de o sonerie clasică. În locul ei, elevii aud acum mesaje vocale, fragmente muzicale sau chiar imnul României. Totul face parte dintr-un sistem de sonerie inteligentă, numit SMART BREAK,...

Anunt de convocare SC FRIREP SA

CONVOCARE   SC FRIREP SA  cu sediul în localitatea Pașcani, strada Corbului, nr 3, judetul Iași, convoacă, prin președintele Consiliului de Administrație, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor în data de 24 februarie 2026, ora 16:00, la sediul societății, având următoarea ordine...

Târg caritabil de mărțișoare organizat în parohiile din Pașcani, de Asociația „Teofil cel Milostiv”

Mai este puțin până la prima zi de primăvară din calendar, iar mărțișoarele sunt la mare căutare. Dacă vreți să păstrați tradiția dăruirii acestui simbol al anotimpului cald și totodată să faceți bine, atunci alăturați-vă inițiativei Asociației Teofil cel...

Dezvăluirea.ro: Primarul PNL din Pașcani, cercetat 10 ani de DIICOT pentru evaziune fiscală. Faptele s-au prescris

Cum să nu merite magistrații pensii speciale? @ De fapt ancheta pentru evaziune fiscală a primarului Marius Nicolae Pintilie a durat nici mai mult nici mai puțin decât 15 ani, a demarat în anul 2011 și s-a închis recent...

Eveniment la Parohia Sfântul Gheorghe Topile pe 8 martie. Despre „Memoria închisorii comuniste” cu teologul și scriitorul, Marius Balo

Eveniment la Parohia Sfântul Gheorghe Topile pe 8 martie. Despre "Memoria închisorii comuniste" cu teologul și scriitorul, Marius Balo. "Despre Hristos nu poți vorbi în orice loc, dar Il poți mărturisi oriunde, chiar și în închisoare. Ce știm noi despre ce...

Impozite locale mai mici. Reduceri pentru clădiri vechi și persoane cu dizabilități

Proprietarii de locuințe vechi vor plăti impozite locale mai mici, după ce Guvernul urmează să adopte o Ordonanță de Urgență care prevede reduceri importante pentru clădirile vechi, mașini și pentru persoanele cu dizabilități. Anunțul a fost făcut de liderul UDMR,...

OUG privind reforma administrației/Noi reglementări referitoare la circulație: O zi de suspendare a permisului pentru fiecare 50 de lei datorați

În cazul în care contravenientul nu achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile de la comunicarea sau înmânarea procesului-verbal, se suspendă dreptul de a conduce - o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei datorați. Această...
Paşcani
ploaie ușoară
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
78 %
4.6kmh
99 %
mie
4 °
J
3 °
vin
4 °
S
7 °
D
10 °

Niciun articol afișat